Jurnalul.ro Ştiri Educatie Senatul a votat proiectul de lege privind interzicerea fumatului în școli. Care sunt sancțiunile pentru elevi

Senatul a votat proiectul de lege privind interzicerea fumatului în școli. Care sunt sancțiunile pentru elevi

de Redacția Jurnalul    |   

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care interzice minorilor să fumeze în școli și în alte locuri publice, respectiv parcuri, mijloace de transport, gări, aeroporturi.

Este vorba despre modificarea Legii 349/2002, de prevenire și combatere a fumatului în unitățile de învățământ și pe o rază de 200 de metri în jurul acestora. 

De asemenea, elevii nu vor putea să mai fumeze în locurile piblice, în parcuri, pe stadioane, terenuri de sport, instituții, săli de spectacole, drumuri publice, mijloace de transport, gări, autogări, aeroporturi. 

Nerespectarea prevederilor legale va fi sancționată cu amenzi între 100-500 de lei. 

Ultimul studiu al Agenției Naționale Antidrog arată că 12,4% dintre fumători au început înainte de vârsta de 14 ani. 

Proiectul legislativ urmează să fie votat și în Camera Deputaților, for decizional. 

 

 

Subiecte în articol: fumat scoli senat amenzi elevi fumat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri