Jurnalul.ro Ştiri Externe Separatistul Carles Puigdemont, căutat de poliție în canalizări și la zoo

Separatistul Carles Puigdemont, căutat de poliție în canalizări și la zoo

de Redacția Jurnalul    |   

Carles Puigdemont vrea să treacă ilegal granița dintre Franța și Spania într-o ultimă încercare de a rămâne liderul mișcării separatiste catalane. Revenirea ar trebui să aibă loc joi. El este căutat de polițiștii spanioli în numeroase locuri, inclusiv în canalizări și la zoo.

Carles Puigdemont a anunțat că se va întoarce în Spania după șapte ani de exil pentru a participa joi la o sesiune parlamentară, unde următorul lider al Cataloniei va depune jurământul.

Puigdemont plănuiește să se strecoare înapoi în Spania și să ajungă în parlamentul catalan, potrivit Politico. Totuși, dacă este depistat de poliție, el va fi reținut imediat.

De aceea, Poliția a suplimentat numărul agenților din zonă și a închis parcul Ciutadella din Barcelona, unde se află parlamentul. Toate intrările în parlament, cu excepția uneia, au fost închise, inclusiv cea către Grădina Zoologică din Barcelona, care înconjoară palatul, relatează Politico. Clădirea a fost percheziționată de sus în jos, inclusiv în subteran, în sistemul de canalizare.

Granița Spaniei cu Franța este deschisă și mașinile trec dintr-o țară în alta fără a fi supuse controalelor. Totuși, Puigdemont trebuie să traverseze cei 170 de kilometri care separă granița cu Franța de parlamentul catalan.

Puigdemont nu a mai călcat pe pământ spaniol din 2017, de când autoritățile au ordonat arestarea lui pentru organizarea referendumului ilegal privind independența regiunii. El a fugit în Belgia trecând pe furiș granița dintre Spania și Franța. Unii apropiați au propus o predare negociată a liderului separatist, dar varianta a fost exclusă chiar de Puigdemont.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri