Aflat în cursa Asia Express, reality show difuzat în curând de Antena 1, Şerban Copoţ s-a confruntat cu una dintre cele mai mari temeri ale lui: i-a intrat o insectă în ureche. “Înainte să plec în Asia, când am fost întrebat de ce mi-e teamă, răspunsul a fost clar: de insecte. Când eram mic am văzut un film în care unui bărbat îi intră o insectă într-o ureche, iar el se chinuie cu un compas să o scoată. Asta am păţit şi eu. Mă aflam pe terasa unei case, loc în care am găsit cazare şi deodată am simţit ceva în ureche. Iniţial m-am panicat, după care am încercat să îmi păstrez calmul, mi-am adus aminte că am la mine un briceag cu o pensetă şi am rugat pe cineva să mă ajute. Am încercat la început cu degetul, dar simţeam cum îl împing şi mai tare, se apropia de timpan, începuse să mă doară... A fost îngrozitor!”, povesteşte Şerban.
Filmările pentru cel de-al doilea sezon „Asia Express”, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro şi pentru a trăi experienţa vieţii lor. Fiecare pereche are la dispoziţie un Euro pe zi, iar concurenţii trebuie să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport. Condiţiile şi cultura celor două ţări sunt o mare provocare pentru concurenţi, diferenţele faţă de viaţa lor din capitală fiind uriaşe.