Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia, prima țară europeană care primește vaccinul chinezesc „Sinopharm”

Serbia, prima țară europeană care primește vaccinul chinezesc „Sinopharm”

Prima țară europeană care primește vaccinul chinezesc „Sinopharm” împotriva Covid-19 este Serbia. Un avion care a transportat un milion de doze de vaccin „Sinopharm” a ajuns sâmbătă în Serbia.

Președintele Aleksandar Vucic a mulțumit președintelui Xi Jinping și autorităților chineze pentru vaccinurile trimise.

El a spus că autoritatea de reglementare medicală din Serbia ar trebui să aprobe vaccinul „Sinopharm” în următoarele câteva zile, iar vaccinările ar trebui să înceapă în decurs de o săptămână, scrie Reuters.

Până în prezent, peste 20.000 de sârbi au fost vaccinați de la sfârșitul lunii decembrie, în principal persoanele în vârstă din centre și lucrătorii medicali. Majoritatea lor au primit vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech sau vaccinul „Sputnik” din Rusia.

Vucic a declarat că Serbia se așteaptă să primească încă 250.000 de doze de vaccin „Sputnik” și 20.000 de doze de vaccinuri Pfizer săptămâna viitoare. De asemenea, Serbia așteaptă să primească și vaccinuri AstraZeneca și Moderna până în iunie.

Între timp, țara vecină Ungaria așteaptă ca autoritatea sa medicală să aprobe utilizarea vaccinului „Sinopharm”.

În regiunea Balcanilor de Vest, vaccinarea a început doar în Serbia și Albania. Bosnia, Kosovo, Muntenegru și Macedonia de Nord nu au primit încă provizii din niciun vaccin.

China a aprobat vaccinul dezvoltat de „Sinopharm” la sfârșitul lunii decembrie. Nu au fost publicate date detaliate privind eficacitatea vaccinului, însă autoritățile spun că vaccinul are o eficacitate de 79,34%.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vaccin chinezesc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri