Jurnalul.ro Ştiri Politică Sergiu Moroianu, vicepreședinte USR, a fost exclus din partid

Sergiu Moroianu, vicepreședinte USR, a fost exclus din partid

Sergiu Moroianu, membru al comisiei de arbitraj în Uniunea Salvaţi România şi soţul lui Clotilde Armand, vicepreşedinte USR, a fost exclus din partid, în urma unei decizii luate, vineri seara, de Biroul Naţional al partidului. 

Decizia a fost luată în contextul în care Moroianu, membru al comisiei de arbitraj a USR, a exprimat pe facebook o serie de critici la adresa şefului campaniei electorale al formaţiunii, Matei Păun, dezaprobând modul în care au fost alocate fondurile în timpul campaniei, dar şi felul în care partidul a reacţionat la criticile aduse de adversarii politici, privind o posibilă apropiere de George Soros. USR a apreciat că prin luările sale de poziţie, Moroianu a prejudiciat în mod grav imaginea partidului. 

"USR a constatat că intervenţia publică a lui Sergiu Moroianu a fost preluată în mass-media în zeci de articole, ştiri şi emisiuni TV, într-un context negativ pentru partid, fapt care a prejudiciat grav imaginea Uniunii şi eforturile depuse de membrii şi simpatizanţii USR în campania electorală. Sergiu Moroianu a refuzat să se prezinte la şedinţa Biroului Naţional, la care a fost invitat cu 48 de ore înainte, aşa cum prevede statutul, pentru a-şi proba acuzaţiile. De asemenea, BN i-a oferit lui Sergiu Moroianu posibilitatea să prezinte dovezile în scris dacă nu poate participa fizic la sedinţa Biroului Naţional, posibilitate pe care acesta nu a folosit-o", reiese din comunicat. 

 

Citește și:

Povestea incredibilă a soţului Clotildei Armand, supranumit Mister Matematica: "Suntem conduşi de impostori, de oameni fără valoare, veleitari şi falsificatori”



USR a mai precizat că intervenţia lui Sergiu Moroianu a fost "lipsită de etică şi a adus prejudicii grave imaginii partidului prin lansarea unor acuzaţii false şi calomnioase în spaţiul public", iar persoanele care afirmă lucruri "deosebit de grave, false, pe care nu le pot proba", devin incompatibile cu statutul de membru şi cu valorile USR. 

"Sergiu Moroianu s-a folosit pentru a ataca partidul de invenţia propagată de adversari în campania josnică de denigrare a USR, asocierea cu George Soros. Tot pe această pseudotemă, a acuzat în mod direct şi fals unul dintre vice-preşedinţii USR, pe Roxana Wring", a menţionat USR. 

În ce priveşte acuzaţiile lui Moroianu legate de cheltuirea netransparentă şi discreţionară a fondurilor destinate campaniei electorale, USR a replicat că a făcut publice veniturile şi cheltuielile, precum şi structura cheltuielilor, urmând ca bilanţul complet să fie făcut public după finalizarea şi depunerea actelor la AEP de către mandatarii financiari. 

"Dovada faptului că banii au fost cheltuiţi chibzuit este suma de 50.000 de lei plătită pentru sondajul de opinie comandat în campania electorală, ceea ce a reprezentat aproximativ 2% din cheltuielile totale. Cele mai mari cheltuieli din campanie au fost pentru infrastructură (corturi, pliante, servicii poştale, producţie, distribuţie)", se mai arată în comunicat. 

 

Citește și:

Reacția lui Clotilde Armand în scandalul din USR: ”Nu sunt de acord cu tot”


În contextul în care Moroianu a precizat că şeful de campanie, Matei Păun, ar urma să fie plătit cu o sumă consistentă, USR a replicat că acesta a activat voluntar şi nu va fi remunerat nici pentru campania de la locale, nici pentru cea de la parlamentare. 

USR a replicat şi acuzaţiilor legate de faptul că Păun ar fi declanşat o campanie de denigrare şi sabotaj la adresa lui Clotilde Armand. 

"Invitaţiile media au venit cu precădere pentru candidaţii pentru Parlament, USR promovându-i pe aceştia. Clotilde Armand, care nu fost candidat pentru Parlament, a fost prezentă în mass-media în timpul campaniei electorale. De altfel, Clotilde Armand a fost prezentă la acţiunile filialelor locale, inclusiv la cele care implicau apariţii media. În opoziţie cu afirmaţia lui Sergiu Moroianu, Clotilde Armand a fost cea care l-a cooptat şi propus pe Matei Păun în echipa de campanie, în luna februarie 2016. În ceea ce priveşte rezultatul alegerilor de la Bucureşti, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, USR a obţinut cu 35.000 mai multe voturi decât la alegerile locale din 5 iunie 2016", a conchis USR, în contextul în care Moroianu precizase că rezultatul USR la parlamentare este mai mic decât cel de la alegerile locale.

Sursa: Agerpres

Subiecte în articol: sergiu moroianu usr Clotilde Armand
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri