Sfântul Sinod al BOR susține că Biserica s-a adaptat în acest an marcat de pandemie și a transmis mesajul Evangheliei inclusiv online, dar „s-a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc prin participarea fizică la viața litugică”.
Potrivit unui cpmunicat al Patriarhiei Române, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a întrunit marți sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
„Sfântul Sinod a apreciat că în acest an marcat sever de pandemie, Biserica și-a adecvat metodele sale de pastorație unei realități dificile, transmițând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on line. Totuși, s-a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viața liturgică a comunității. De asemenea, telemunca și școala on line reprezintă doar o soluție provizorie, până la depășirea stării provocate de pandemie”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, închiderea școlilor a afectat semnificativ procesul educațional, elevii și profesorii nefiind suficient pregătiți pentru desfășurarea cursurilor online. Patriarhia Română, prin intermediul proiectului „Alege Școala” şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi profesorilor din comunităţile dezavantajate, oferind aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.
Sfântul Sinod solicită „tuturor parohiilor intensificarea activităților dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică” și îi îndeamnă pe toți credincioșii să acorde sprijin spiritual și material mai ales familiilor defavorizate.
„De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente:
Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită pe data de 27 mai a fiecărui an.
Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș”, se mai arată în comunicatul Patriarhiei.
(sursa: Mediafax)