Jurnalul.ro Timp liber Casa Sfatul specialiştilor. Cum păstrăm florile din vază proaspete mai multă vreme

Sfatul specialiştilor. Cum păstrăm florile din vază proaspete mai multă vreme

de Oana Portase    |   

Primim buchete frumoase de flori, însă nu ne bucurăm de ele nici câteva zile, pentru că se usucă repede, prind un miros urât şi trebuie să le aruncăm. Asta pentru că mulţi nu ştiu că şi florile din vază au nevoie de o îngrijire specială şi nu trebuie lăsate pur şi simplu în vas. Cu ajutorul câtorva metode simple, ne vom bucura de florile primite mai multă vreme.

 

Pregătirea florilor primite

Buchetele de flori primite nu trebuie puse imediat în vaza cu apă, ci trebuie desfăcute şi pregătite. Vaza trebuie să fie foarte curată, altfel florile se vor degrada mai repede. Chiar şi o frunză uscată de la flori mai vechi poate dăuna. “În primul rând trebuie să ne asigurăm că vaza sau vasul în care sunt aşezate este foarte curat. Fără praf şi mai ales fără resturi de la florile mai vechi. Se întâmplă adesea ca o frunză uscată să se lipească de pereţii vazei. Odată ce va intra din nou în contact cu apa se va descompune şi va altera florile. Deci frecaţi bine vaza şi dezinfectaţi-o, astfel încât să rămână curată.”, spune Oana Matei, inginer horticultor, pentru Jurnalul.

 

TRUCURI PENTRU FLORI PROASPETE

- spălaţi şi dezinfectaţi vaza

- tăiaţi tulpinile cu câţiva centimetri, în unghi de 45 de grade

- la anumite flori trebuie îndepărtate şi unele frunze

- folosiţi plicuri cu hrană pentru flori tăiate (se găsesc la florării)

- dacă nu aveţi plic, folosiţi aspirină

- în funcţie de ce flori aveţi, apa trebuie schimbată după o zi, două sau trei

- puneţi câteva picături de lămâie sau oţet în apă pentru a scădea pH-ul (nu mai mult, altfel omorâţi planta)

- puneţi o linguriţă de zahăr în apă pentru a ajuta trandafirii să înflorească

- ţineţi plantele departe de mere sau banane, pentru că emană etilena, care grăbeşte veştejirea florilor

Ce punem în apă

Florile trebuie pregătite cu atenţie înainte de a fi puse în vază. Se taie tijele, frunzele, iar nivelul apei din vază nu trebuie sa fie mai mare de 10 cm. Unele flori absorb mai multă apă, altele mai puţină, aşa că ar trebui să schimbaţi apa la două zile, în unele cazuri chiar la o zi. “Regula de bază spune că nu vom pune buchetul cu totul în vază. Îl vom desface şi vom aranja floare cu floare după ce am fasonat fiecare fir. De ce e important? Pentru că în buchet florile sunt strânse, aerul nu circulă printre ele şi se ofilesc rapid. În plus, fiind foarte strânse, apa e împiedicată să circule aşa cum trebuie. După ce am desfăcut buchetul trebuie să pregătim firele de flori. Trebuie scurtate cu 2-3 cm. Tăietura se face sub jet de apă, dintr-o singură mişcare, fără să zdrobim tija pentru că altfel riscăm să distugem vasele prin care floarea se alimentează. Folosiţi o foarfecă foarte bine ascuţită şi curată. Tăietura se face în unghi de 45 de grade, astfel încât suprafaţa pe unde planta se hrăneşte să fie mai mare. După ce le-am scurtat tijele, va trebui să îndepărtăm frunzele bazale astfel încât nicio frunză să nu stea în apă. Dacă nu vom face acest lucru frunzele putrezesc şi, pe lângă mirosul foarte urât pe care îl degajă, alterează apa, iar florile se ofilesc rapid”, mai spune Oana Matei, inginer horticultor.

Apoi plantele au nevoie de hrană pentru a rămâne cât mai proaspete. Trucul clasic pe care îl puteţi aplica este să puneţi o aspirină la un litru de apă. Aceasta are rolul de a omorî bacteriile ce pot fi dăunătoare. O altă opţiune este să cumpăraţi de la florărie plicuri cu hrană pentru plantele din vază. Plicurile conţin un cumul de substanţe care pe de o parte au rol bactericid şi prelungesc viaţa plantei, iar pe de altă parte stimulează înflorirea.

De asemenea, apa de la robinet are un pH ridicat care poate dăuna florilor. Calcarul poate bloca absorbţia apei. Puteţi să reglaţi nivelul de pH prin adăugarea în apă a câtorva picături de suc de lămâie sau oţet. Atentie, puneţi doar câteva picături, nu mai mult, altfel omorâţi planta.

Un alt sfat important de la specialişti este să nu ţineţi vaza cu flori aproape de fructe ca mere sau banane. Aceste fructe emană etilenă, care grăbeşte veştejirea florilor.

Când schimbaţi apa, verificaţi din nou tijele şi mai scurtaţi-le dacă e nevoie. Apoi repetaţi toţi paşii necesari şi puneţi în apă substanţele de care florile au nevoie pentru a rămâne proaspete.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri