Postul Sfinților Petru și Pavel nu are niciodată o dată fixă, iar asta pentru că se stabilește în funcție de data Paștelui. El începe mereu în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților, adică prima duminică după Rusalii. Pentru a se calcula durata acestui post se calculează numărul de zile de la data Învierii, inclusiv aceasta, până la 3 mai, iar rezultatul înseamnă că atât va dura acest post.
Zile cu dezlegare de Postul Sfinților Petru și Pavel
În cursul zilelor de luni, miercuri și vineri, în Postul Sfinților Petru și Pavel se consumă hrană fără ulei, iar marți și joi este dezlegare la hrană gătită cu untdelemn. Pește se mănâncă doar sâmbăta și duminica. De asemenea, va fi dezlegare la pește pe 24 iunie, atunci când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Totodată, dezlegare la pește va fi luni, marți și joi, însă doar dacă în aceste zile este o sărbătoare cu cruce neagră în calendar. Dacă o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, este dezlegare la vin și untdelemn. Iată zilele cu dezlegare la vin, pește și untdelemn:
Ce nu ai voie să faci în postul Sfinților Apostoli?
Atâta timp cât ține postul, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, botezuri sau cumetrii, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente. Biserica spune că nu se cântă și nu se dansează. De asemenea, nu se bea alcool și nu se fumează.
Cea mai puternică rugăciune care se citește în postul Sfinților Apostoli
“Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui