Jurnalul.ro România inteligentă SGR la UN AN. Evaluare, învățături și direcții viitoare

SGR la UN AN. Evaluare, învățături și direcții viitoare

de Redacția Jurnalul    |   

Conferința națională România Inteligentă „SGR la UN AN. Evaluare, învățături și direcții viitoare” se va desfășura luni, 18 noiembrie 2024, la Centrul de conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Clădirea Turn, Calea Griviței nr. 84-98, etaj 2, București, ora 09:30.

Evenimentul, realizat în parteneriat cu RetuRO, va explora rezultatele și lecțiile valoroase obținute după primul an de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România. Reunind experți, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei, conferința oferă o perspectivă amplă asupra impactului economic, ecologic și social al sistemului, subliniind contribuția sa la un mediu mai sustenabil.

În cadrul conferinței, se vor discuta realizările de până acum, rolul esențial al colaborării între parteneri și provocările întâmpinate în implementare, alături de soluțiile identificate pentru a depăși obstacolele din reciclare. De asemenea, dezbaterile vor aduce în prim-plan influența legislației asupra funcționării sistemului, precum și direcțiile de dezvoltare viitoare, cu scopul de a maximiza eficiența și de a sprijini o economie circulară de succes în România.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

SUBIECTE ABORDATE:

  • Evaluarea rezultatelor SGR, după un an de funcționare. Impactul economic, ecologic și social
  • Colaborarea între parteneri: rolul fiecărui participant în succesul SGR
  • Provocări întâmpinate în implementarea și funcționarea SGR
  • Identificarea obstacolelor în reciclare și sustenabilitate
  • Soluțiile găsite pentru a depăși provocările
  • Viitorul SGR: lecții învățate și planuri de dezvoltare pentru următorii ani
  • Impactul legislației asupra derulării SGR în România

 

SPEAKERI ȘI PARTICIPANȚI:

  • Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor 
  • Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO SGR 
  • Alice Nichita,  Președinte Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare
  • Mario Crețu, Corporate Affairs and Environmental Director la Carrefour România
  • Cristian Lazar, Managing Partner & Founder GreenPoint Management
  • Mihaela Frăsineanu, Consilier de Stat: Cancelaria Prim-Ministrului
  • Constantin Bratu, Director General Asociația Berarii României
  • Emanuel Pârvulescu, Reprezentantul Asociației Retailerilor pentru Mediu
  • Constantin Damov, Preşedinte Coaliţia pentru Economia Circulară
  • Dorin Mihai, General Manager Tomra Collection România

 

Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, în parteneriat cu RetuRO, și completează seria conferințelor ale platformei de comunicare „România Inteligentă”. Conferința va fi moderată de Adrian Ursu și va fi transmisă integral live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate Live pe postul TV Antena 3 CNN.

 

Accesul în locație se face pe bază de invitație și confirmare.

Subiecte în articol: România Inteligentă Mircea Fechet
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri