Jurnalul.ro Editoriale Şi asta e tânăra generaţie

Şi asta e tânăra generaţie

de Florin Condurateanu    |   

Ce pildă de seriozitate, de bună creştere, de eleganţă, de ambiţie în a te clasa primul au dat copiii lui Gică Hagi. A fost un recital de speranţă în tânăra generaţie, cea adevărată în urma splendidei emisiuni a lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei - Antena 3 cu Ianis şi Kira Hagi. Amândoi copiii lui Gică Hagi au atins cote valorice importante: o revelaţie în campionatul Scoţiei, Ianis a fost declarat cel mai bun tânăr fotbalist la Rangers, cel mai iscusit pasator, iar Kira a absolvit o facultate recunoscută de actorie în Statele Unite ale Americii, a jucat rolul Tamarei Bibescu într-o piesă în Bucureşti, a fost lăudată pentru rolul din pelicula despre temniţele de la Aiud, iar acum dublează voci la Netflix, chiar în producţia soţiei lui Barak Obama. Cei doi copii la locul lor, fără fasoane, cu gândul doar la a ajunge cei mai buni, au crescut sub deviza lui Gică Hagi: să munceşti tot timpul pentru a deveni cel mai bun, să faci cu plăcere fotbalul şi, iată, actoria, să sacrifici totul pentru izbânzile în meserie. Aşa cum a muncit Gică Hagi, declarat la Mondialul din America 1994 cel mai complet fotbalist al planetei, cum a evoluat şi la Real Madrid, şi la Barcelona, şi la Galatasaray, la naţională, la Steaua.

„Mama a ţinut mereu familia unită, prezenţa ei era tot timpul alături de noi. Și ea, şi tata ne-au semănat ideea că doar prin muncă şi pasiune ajungi în vârf!”. Kira, purtând prenumele mamei lui Gică Hagi, a făcut destăinuirea că a intenţionat să se stabilească în America, acolo era climatul perfect pentru actorie: „Am vrut să trăiesc visul american, dar am suferit de dor de acasă şi m-am întors să trăiesc visul românesc, am avut succese în actorie în România. Când am jucat în filmul despre atrocităţile din puşcăria politică Aiud, am dorit să vorbesc cu un supravieţuitor, l-am întrebat dacă îşi aminteşte de Vlahbei, a rememorat cei trei Vlahbei cu părul creţ din temniţă, unul era străbunicul meu, mort acolo. Tatăl bunicului din partea mamei”! Întrebat de Gică Popescu, Ianis a zis: „E şi el tatăl meu, părinte şi sora mamei, Luminiţa. Copiii lor sunt fraţii noştri”! Au recunoscut că în familie vorbesc machidoneşte, afară, în română. Mi-aduc aminte când Gică Hagi, fenomenul mondial, mi se destăinuia: „În casă, eu sunt machidon, când trec pragul afară sunt român!”. 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri