Un cetăţean suedez de culoare, în vârstă de 26 de ani, a venit pentru consult la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, după o bătaie încasată de la fosta lui iubită româncă, care n-a suportat şocul despărţirii.
„Autoarea este fosta mea iubită, Maria, care n-a înţeles în ruptul capului că între noi nu mai poate fi nimic de-acum încolo. Asta se petrecea la începutul week-end-ului trecut, în apartamentul închiriat de către mine în centrul Clujului. E o bistriţeancă încăpăţânată, de aceeaşi vârstă cu mine şi în momentul în care i-am zis că trebuie să ne despărţim n-a acceptat acest lucru în ruptul capului. Apoi, furioasă, a luat o lopată pe care o aveam acasă şi a început să mă lovească cu ea. M-am tot apărat cu mâinile, apoi, după ce i-am luat-o m-a zgâriat cu unghiile, dar n-am lovit-o, pentru că religia nu-mi permite să dau într-o femeie. Apoi a plecat, trântind uşa”, povesteşte el.
Abia după plecarea fetei studentul a observant, într-un târziu, că la ieşire fata i-a zgâriat cu o cheie, serios de tot, maşina parcată în faţa uşii apartamentului. “Am fost la poliţie şi cei de acolo mi-au recomandat să mă prezint şi aici, pentru certificat medico-legal”, explică tânărul.
“La Secţia 1 de Poliţie a fost depusă o plângere penală pentru lovire şi alte violenţe şi distrugere. Poliţia face cercetări în cauză sub îndrumarea şi supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă JudecătoriaCluj-Napoca”, a declarat pentru gazetadebistrita.ro comisarul-şef Daniel Boie, din cadrul I.P.J. Cluj.