Jurnalul.ro Cultură Muzica "Si", de Andrea Bocelli, primul album de muzică clasică ajuns în fruntea topului britanic în ultimii 20 de ani

"Si", de Andrea Bocelli, primul album de muzică clasică ajuns în fruntea topului britanic în ultimii 20 de ani

Tenorul italian Andrea Bocelli a reuşit să ajungă pentru prima dată pe primul loc în topul britanic cu noul lui disc, intitulat "Si", care este, de asemenea, primul album de muzică clasică plasat în fruntea clasamentului muzical din Marea Britanie după o pauză de 20 de ani, informează sâmbătă Press Association. 

Albumul tenorului italian este primul album de muzică clasică ajuns pe prima poziţie în topul britanic după coloana sonoră a filmului "Titanic", regizat de James Cameron, care a reuşit această performanţă la începutul anului 1998, au precizat reprezentanţii Official Charts Company, instituţia care alcătuieşte acest top muzical săptămânal. 

"Si" este primul album cu înregistrări originale lansat de Andrea Bocelli în ultimii 14 ani şi include colaborări cu Ed Sheeran, Dua Lipa şi fiul artistului italian, Matteo. 

Liderul clasamentului de săptămâna trecută, albumul ce conţine coloana sonoră a filmului "A Star Is Born", cu Lady Gaga şi Bradley Cooper în rolurile principale, a coborât pe locul al doilea. 

Coloana sonoră a filmului "Bohemian Rhapsody", o peliculă biografică dedicată lui Freddie Mercury, solistul trupei Queen, a urcat două poziţii până pe locul al treilea, în timp ce coloana sonoră a filmului "The Greatest Showman" ocupă poziţia a patra. 

Tom Odell a ajuns pentru a treia oară în Top 5 cu noul lui album, "Jubilee Road", care a debutat pe locul al cincilea. 

În clasamentul celor mai vândute single-uri din Marea Britanie - Official Singles Chart -, cântecul "Shallow", interpretat de Lady Gaga şi Bradley Cooper şi extras de pe coloana sonoră a filmului "A Star Is Born", s-a menţinut pe primul loc pentru al doilea weekend consecutiv. 

"Woman Like Me", un duet înregistrat de grupul Little Mix şi Nicki Minaj, a urcat de pe poziţia a şasea pe locul al doilea, iar piesa "Promises", lansată de Calvin Harris şi Sam Smith, se află pe locul al treilea. 

Single-ul "Funky Friday" (David ft. Fredo) se află în această săptămână pe locul al patrulea, iar cântecul "Happier" (Marshmello ft. Bastille) ocupă poziţia a cincea în topul single-urilor din Marea Britanie. AGERPRES

Subiecte în articol: Andrea Bocelli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri