Jurnalul.ro Cultură Carte Și oamenii mari sunt oameni: Tatăl meu, scriitorul

Și oamenii mari sunt oameni: Tatăl meu, scriitorul

Dintre lecturile din timpul școlii doar câteva și-au găsit locul în memoria mea sentimentală. Una dintre acestea este, fără doar și poate, "Patul lui Procust" de Camil Petrescu.

Trăitor la cumpăna dintre secolele XIX și XX, el a fost romancier, dramaturg, poet și filosof. Deși timpul trece repede și râurile de cuvinte scrise năvălesc peste noi într-un ritm și volum mult mai mari decât putem noi asimila, creațiile sale au locul bine stabilit în literatura română.

Amintim doar "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", "Un om între oameni" sau piesa de teatru "Jocul ielelor".

Nu de mult pagina on line "Dollo zice bine" a publicat un interviu interesant cu fiul autorului, Camil Aurelian Petrescu. Citindu-l am descoperit un crâmpei din omul care a stat în spatele scriitorului. Puțină lume știe, de exemplu, că în timpul primului război mondial, pe front o bombă a explodat lângă Camil Petrescu, moment în care și-a pierdut auzul.

"A primit din Occident un aparat auditiv. Iar partea plăcută era că îl putea închide și se putea concentra perfect la scris. A făcut războiul în pantofi, pentru că.................

Citește mai mult AICI

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri