Simona Halep (locul 3 WTA) a fost învinsă de belgianca Elise Mertens (locul 16 WTA) cu scorul de 6-4 5-7, 5-7, în optimile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid. Meciul a durat două ore și 34 de minute.
Halep a vorbit la câteva ore după meci despre revenirea lui Mertens și spune că s-a simțit obosită în setul decisiv, set în care a avut un break avans încă din debut: "Cu siguranță aș fi avut nevoie de mult mai multe meciuri, dar a fost cum a fost, cu accidentări, e greu să joc turnee dacă nu sunt sută la sută.
Partidele pe care le-am jucat aici însă, la Madrid, mi-au arătat că sunt la un nivel destul de bun. Nu mi-am pierdut foarte mult din joc, dar mental și ca răbdare un pic se vede, mă grăbesc destul de mult și fac unele greșeli pe care în mod normal nu le-aș face sau în trecut nu le făceam.
Am simțit oboseală în setul al treilea, cred că s-a și văzut, dar vine tot de la meciuri, nu am avut partide strânse anul acesta, grele, în care să pot să-mi depășesc limita. Recuperarea este însă, sper eu, destul de rapidă, masaj, tratament și alergare, pentru că așa își revine corpul", a spus Halep, pentru GSP.ro.
Mertens va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Aryna Sabalenka (7 WTA) și Jessica Pegula (33 WTA)