Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a pierdut finala de la Roma

Simona Halep a pierdut finala de la Roma

Simona Halep - Elina Svitolina. Jucătoarea română de tenis Simona Halep, liderul mondial, a fost învinsă clar de ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-0, 6-4, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.351.729 dolari.

Halep (26 ani) a cedat după doar 67 de minute în faţa numărului patru mondial, Svitolina apărându-şi cu succes titlul cucerit anul trecut, tot după o finală cu Simona, 4-6, 7-5, 6-1.

Simona Halep a fost complet neinspirată în primul set, în care Svitolina (23 ani) a arătat o formă deosebită, intrându-i aproape toate loviturile. Setul, adjudecat de ucraineancă la zero, a durat doar 19 minute, iar Halep a câştigat numai 8 puncte (24 Svitolina), având un procentaj de doar 15% la punctele cu primul serviciu.
 

În actul secund, Halep a reuşit să ridice nivelul, dar tot a arătat un nivel scăzut de energie după semifinala de două ore şi 24 de minute cu Şarapova, nereuşind să facă faţă agresivităţii adversarei, care a împins-o constant la distanţă de linia de fund.

Halep a reuşit să ia primul ghem, dar Svitolina a câştigat trei consecutive şi şi-a păstrat avantajul break-ului până la final. Simona a avut nevoie şi de o pauză medicală, la 3-2 pentru Svitolina, dar a putut continua meciul.

Halep a reuşit 2 aşi, Svitolina nu a avut niciunul, românca a făcut 2 duble greşeli, iar ucraineanca una singură. Procentajele la serviciu ale româncei au fost modeste, 51% la primul şi 50% la al doilea, faţă de 81%, respectiv 65% pentru Svitolina. Halep nu şi-a creat nicio minge de break şi şi-a pierdut serviciul de patru ori, având 13 winners (faţă de 18 Svitolina) şi 21 de erori neforţate (13 adversara ei).

 

A început finala de la Roma.

4-6 Meci Svitolina

4-5 Game Halep

3-5 Game Svitolina

3-4 Game Halep

2-4 Game Svitolina

2-3 Game Halep

1-3 Game Svitolina

1-2 Break Svitolina

1-1 Game Svitolina

1-0 Game Halep

Setul al doilea

0-6 SET Svitolina

0-5 Break Svitolina

0-4 Game Svitolina

0-3 Break Svitolina

0-2 Game Svitolina

0-1 Break Svitolina

 

Cele două jucătoare au început încălzirea pe terenul central de la Foto Italico.

 

Simona Halep va juca în finala turneului de la Roma cu Elina Svitolina, în reeditarea finalei de anul trecut, pierdută de jucătoarea noastră.

Halep a atins sâmbătă a 30-a finală a carierei şi a treia din 2018, după cele de la Shenzhen şi Australian Open. Bilanţul este de 16 trofee şi 13 finale pierdute.

Partida va avea loc duminică, de la ora 14.00. Ucraineanca este în avantaj în întâlnirile directe, scor 3-2, câştigând şi ultima partidă, cu scorul 6-3, 6-1, în grupele Turneului Campioanelor de anul trecut.

Liderul WTA a prefațat finala de la Roma în care o ca întâlni din nou pe Svitolina.

"E frumos că suntem amândouă din nou în finală. Sper să nu mă accidentez din nou. Anul trecut am jucat bine, jocul era unde ar trebui să fie. Trebuie să mă concentrez asupra mea și să savurez meciul. E o șansă mare, un meci extraordinar și trebuie să dau tot ce am mai bun", a spus Simona Halep, la conferința de presă de la finalul meciului cu Sharapova.

"E puțin diferit, dar trebuie să joc jocul meu. Nu prea contează cum joacă adversara, cum se apără sau cum atacă, pentru că toate suntem diferite. Trebuie să rămân calmă, să mă concentrez asupra jocului meu și vom vedea ce va fi", a mai spus liderul topului WTA.

Învingătoarea ediţiei din acest an a competiţiei din capitala Italiei va fi recompensată cu un cec de 507.100 euro şi 900 de puncte WTA, în timp ce învinsa din finală va pleca acasă cu 253.425 euro şi 585 de puncte WTA.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri