Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicatul medicilor din Spitalul Județean Deva reclamă mai multe abuzuri

Sindicatul medicilor din Spitalul Județean Deva reclamă mai multe abuzuri

Sindicatul medicilor din Spitalul Județean Deva reclamă mai multe abuzuri și cere intervenția miniștrilor Sănătății și Muncii: 14 zile de muncă, selecția subiectivă a angajaților „în stare avansată de epuizare fizică” și medic aflat în autoizolare acasă, adus la muncă.

Sindicaliștii susțin că abuzurile au început înj 29 martie, când angajații au fost informați, printr-o adresă a DSP Hunedoara, că spitalul intră în carantină, iar personalului medical i-a fost interzis să plece din spital, fiind interzise de asemenea externările și internările de cazuri noi.

Prin aceeași adresă, personalul medical ar fi fost obligat ca în toată această perioadă să muncească timp de 14 zile (un total de 336 ore) fără organizarea legală a timpului de muncă și a celui de odihnă, transmite Mediafax.

Totuși, în 30 martie DSP Hunedoara ar fi schimbat regulile și a dispus ca SJU Deva să interneze cazuri noi - Covid pozitiv.

În continuare, arătând că măsura carantinei nu respectă niciun criteriu epidemiologic, conducerea spitalului a cerut Prefecturii ca UPU și secția ATI să fie exceptate de la carantinare, pentru a justifica următoarele internări.

„Atragem atenția că măsura închiderii a fost luată tocmai ca urmare a efectuării unei anchete epidemiologice în secția ATI, unde un membru al personalului a fost testat pozitiv Covid-19. În decursul acestei perioade, personalul medical închis în incinta SJU Deva, precum și pacienții internați au fost testați, fiind făcută astfel delimitarea dintre persoanele Covid pozitive și cele cu rezultat negativ.
Ulterior testării, prin Nota internă 8046/03.04.2020, sub semnătura noului manager al SJU Deva – Silviu Didilescu și a directorului medical – Claudiu Antal, au fost din nou schimbate regulile inițiale, permițându-se înlocuirea unora dintre angajații . Subliniem că nu toți angajații cu rezultat negativ al testării închiși în incinta SJU au beneficiat de prezumția stării de epuizare fizică, deși la data emiterii notei interne, toți angajații munceau deja de mai bine de 100 de ore. Prin aceeași notă internă a fost adus, cu derogare de la DSP (!!), un medic aflat în autoizolare la domiciliu. Criteriile după care se stabilesc aceste derogări de la normele sanitare ale carantinei ne sunt străine”, arată sindicatul.

Delimitarea personalului medical a fost făcută după criteriul rezultatului testelor și s-ar fi putut relua activitatea normală pentru întreg personalul angajat, cu respectarea normării muncii, spun aceștia.

Pe de altă parte, prin altă adresă, DSP Hunedoara a cerut Prefecturii Hunedoara să dispună, printre altele, ca Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara să transporte pacienții pozitivi Covid – 19 la SJU Deva, pentru tratament sau dializă, deși încă se lucrează la stabilirea circuitelor epidemiologice.

„În consecință, încă din data de 30.03.2020 s-au efectuat în continuare internări de cazuri noi în cadrul SJU Deva, pacienți de a căror îngrijire s-a ocupat același personal medical închis în incinta spitalului, la care s-au adăugat persoane aduse de acasă, care au fost supuse acelorași interdicții. Angajaților închiși în spital le este interzis să primească obiecte de uz personal din exteriorul spitalului, inclusiv tratament medical prescris pentru afecțiunile cronice ale unora dintre aceștia, fără a le fi asigurate din alte surse. Mergând pe modelul descris mai sus, conducerea SJU Deva încearcă prin presiuni și amenințări cu deschiderea unor dosare penale, aducerea de personal la muncă din exterior, pentru perioade consecutive obligatorii de câte 14 zile, fără a se consemna acest lucru prin înscrisuri, cu interzicerea neîntemeiată a părăsirii incintei spitalului în acest interval de timp, precum și fără organizarea legală a timpului de muncă și de odihnă. Practic, personalul angajat este obligat să muncească până la epuizare, continuu, fiind fără pauză la dispoziția pacienților internați și a celor care se internează în unitatea sanitară în continuare, deși există personal suficient care așteaptă să se dispună revenirea la un program legal de muncă”, adaugă sindicaliștii.

În continuare aceștia spun că organismele abilitate au atras atenția deja asupra faptului că în privința personalului medical expus în mod prelungit la spații contaminate cu încărcare virală mare, există un risc al evoluției bolii spre o formă severă, drept pentru care astfel de măsuri pun în pericol grav viața și sănătatea personalului medical, încălcând în același timp dispozițiile imperative ale Codului Muncii.

Întrebările sindicaliștilor, expuse într-o scrisoare deschisă către Nelu Tătaru și Violeta Alexandru, sunt:

- din ce motiv s-a permis ca SJU Deva să fie declarat singurul spital Covid-19 din țară, încă de la debutul pandemiei, cu încălcarea vădită a prevederilor Anexei I, art. II din OMS nr. 555/03.04.2020, referitoare la implicarea etapizată a spitalelor?
- din ce motiv s-a permis declararea SJU Deva spital Covid – 19 în lipsa unui analizor RT - PCR și a unor circuite epidemiologice anterior identificate și aprobate?
- de ce se evită sau se ascunde o vizită a ministrului sănătății la SJU Deva, fiind declarat al treilea mare focar Covid-19 din țară, lăsând cele mai importante decizii la îndemâna unor persoane care și-au arătat deja competențele?
- unde sunt transportate și tratate în prezent cazurile de mare urgență non-Covid-19 din județul Hunedoara, devreme ce până acum o săptămână SJU Deva era cel care gestiona majoritatea lor?
- de ce nu s-a făcut nici cel mai mic efort de reabilitare a SJU Deva, acesta fiind în prezent singura unitate sanitară care funcționează cu personalul medical închis în incintă?

Sindicatul Medicorum Honorem al medicilor din cadrul SJU Deva susține că angajații chemați la muncă după închiderea spitalului ar fi avut opțiunea de a nu se prezenta, condițiile fiind „abuzive”.

„Față de toate aceste aspecte, raportat la refuzul oricărei comunicări manifestat de către conducerea spitalului și față de faptul că semnalarea publică repetată a acestor probleme a rămas fără efect, Sindicatul Medicorum Honorem al medicilor din cadrul SJU Deva trage un serios semnal de alarmă și avertizează că va refuza categoric prezentarea la muncă în astfel de condiții impuse abuziv, care încalcă interdicția muncii forțate și dreptul angajaților la sănătate, prin interzicerea părăsirii incintei unității sanitare la finalul programului legal de muncă, fapt nejustificat nici măcar de condițiile stării de urgență”, conchid sindicaliștii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri