Jurnalul.ro Ştiri Observator Tânărul care și-a luat viața i-a trimis tatălui un mesaj de adio. Filmul sinuciderii cu premeditare care a șocat Constanța

Tânărul care și-a luat viața i-a trimis tatălui un mesaj de adio. Filmul sinuciderii cu premeditare care a șocat Constanța

de Redacția Jurnalul    |   

Au trecut doar câteva ore de când Petrică Adrian Niță, fiul cunoscutului procuror constănțean Teodor Niță, a fost declarat decedat după ce s-a împușcat în cap. Informații cutremurătoare ies la iveală în cazul care a zguduit astăzi orașul de la malul mării.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este ce anume l-a determinat pe tânărul fiu al procurorului din Constanţa să îşi ia viaţa la doar 31 de ani?

Potrivit Antena 3 CNN, se pare că bărbatul avea niște probleme în casnicie, iar soția l-ar fi părăsit, luând cu ea și copilul lor de numai patru ani. Aceste evenimente dramatice ar fi putut să îl determine să-și pună capăt zilelor.

Pentru că dacă sunt multe întrebări fără răspuns la această oră...un lucru este sigur: Petrică Adrian Niță a fost hotărât să-și încheie socotelile cu viața și a premeditat sinuciderea, pas cu pas.

Tânărul s-a dus în casa părintească, acolo unde ştia că tatăl său, procurorul Niță, deţine arme. El a spart cutia în care se afla pistolul, apoi s-a întors în propria sa locuință, unde stătea cu chirie.

Chiar înainte de a comite gestul fatal, fiul i-a trimis tatălui un sms de adio.

Procurorul Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a alergat într-un suflet spre locuința fiului, sperând probabil că va ajunge la timp pentru a-și întoarce copilul din drumul morții.

Spre disperarea acestuia, când tatăl a intrat pe ușă, tânărul apăsase deja pe trăgaci.

Imaginile pe care le-a găsit au fost unele îngrozitoare. Fiul zăcea într-o baltă de sânge, în sufrageria apartamentului.

A fost preluat de urgență de către echipajul SMURD și transportat la spital. Medici au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a încerca să-i salveze viața, din păcate însă, leziunile pe care și le-a produs prin împușcare au fost extrem de grave.

La ora 13:20 medicii de la Spitalul Județean Constanţa s-au văzut nevoiți să declare decesul tânărului care fusese adus acolo în urmă cu 2 ore, pentru că în jurul orei 11:15 minute acesta ar fi apăsat pe trăgaci.

A intrat de mai multe ori în stop cardio-respirator, însă în cele din urmă a decedat.

Sunt foarte multe necunoscute în acest moment. Procurorii și polițiștii se află încă în interiorul apartamentului, ridică probe și amprente care să-i ajute ulterior să elucideze misterul acestui gest necugetat.

Deocamdată nimeni nu confirmă sau infirmă vreo variantă, însă sunt luate în calcul mai multe ipoteze - probleme în dragoste dar şi posibile datorii materiale.

Magistratul Viorel-Gabriel Teliceanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a declarat că în cauză au fost declanșate o serie de cercetări specifice.

sinucidere constanta 20.11.2022

Subiecte în articol: sinucidere procuror constanta mesaj adio
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri