Jurnalul.ro Ştiri Locale Situaţie alarmantă la Braşov! Ursul care vine la cabana Postăvarul a rupt poarta de la garajul Salvamont din zonă

Situaţie alarmantă la Braşov! Ursul care vine la cabana Postăvarul a rupt poarta de la garajul Salvamont din zonă

Ursul care a venit de mai multe ori în luna noiembrie la cabana Postăvarul, aflată la altitudinea de 1.604 metri, a devastat noaptea trecută poarta de la sediul Salvamont din zonă, încercând să intre din nou în cabană, dar nu a reuşit, a declarat marţi administratorul Cabanei Postăvarul, Rolf Truetsch, care a participat la o întâlnire a ministrului Turismului, Mircea Dobre, cu agenţii economici din turism şi alimentaţie publică, desfăşurată la Poiana Braşov. 

Truetsch i-a cerut ajutor ministrului, precizând că numărul turiştilor care frecventează cabana va fi în creştere la acest sfârşit de an şi nu ar dori să se întâmple evenimente nedorite. El a explicat că numărul de urşi în Masivul Postăvarul este în continuă creştere, s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani şi trebuie luate măsuri de urgenţă. 

După întâlnire, administratorul cabanei a declarat presei că din luna septembrie ursul Clopoţel, aşa cum îi spun după ce i s-a pus la gât un sistem pentru a fi monitorizat, şi-a făcut un obicei să viziteze cabana aproape în fiecare seară. A început să spargă geamuri, uşi, iar pagubele sunt deja apreciabile şi nu mai pot fi trecute cu vederea. 

''Ultima dată a fost noaptea trecută pe la orele 23.00-24.00. A început de sus, de la Pub-ul de la telecabină. Acolo oamenii s-au dotat cu uşi din fier, deja am intrat în zona ridicolului. După aceea a venit la Salvamont, a rupt poarta de la garaj, a aruncat achia, care s-a dus până la pârtia Drumu Roşu şi mai avea puţin şi se ducea şi snowmobilul. Bineînţeles a încercat la noi, la sediul administraţiei, apoi s-a dus spre cabană, dar l-au luat jandarmii montani care fac pază din septembrie non stop, în primire. Nu ştiu cum mai rezistă şi ei pentru că noi trebuie să-i folosim şi a doua zi", a spus administratorul cabanei. 

El trage un semnal de alarmă şi spune că urşii s-au înmulţit enorm, iar dacă nu se iau măsuri se pot întâmpla şi alte evenimente. Numai prin vânătoare s-ar putea rezolva problema şi i-ar ajuta foarte mult şi pe cei care administrează aceste zone, în sensul că le va fi mai uşor de hrănit animalele în pădure. 

''Dacă cineva aşteaptă să se întâmple vreo nenorocire atunci aceia să răspundă. Noi, ca şi cabană ne-am luat toate măsurile, dar ce se poate întâmpla pe poteci nu ştiu cine îşi asumă răspunderea. Ei ies mai mult seara să-şi caute de mâncare şi se pot întâlni cu acei schiori care schiază noaptea pe pârtii. Sunt de 12 ani la Cabana Postăvarul, în fiecare an urşii au venit la cabană şi s-au comportat civilizat, dar în ultimii doi ani pentru că s-au înmulţit foarte mult şi nu mai găsesc mâncare şi-au schimbat şi comportamentul'', a mai afirmat Rolf Truetsch. 

Luna trecută, în trei seri la rând, 4, 6 şi 10 noiembrie, ursul a încercat să intre în cabana Postăvarul, dar o singură dată a reuşit, în seara de 10 noiembrie. După ce a sustras o pungă de zahăr şi o cutie de bomboane a plecat fără să atace pe cineva. În una dintre seri în cabană se aflau 50 de persoane, dar nu au fost atacate.

Cabana Postăvarul are un număr de 90 de locuri de cazare şi 140 de locuri la mese, atât în cabană cât şi pe terasa din faţa cabanei. Zona este foarte frecventată în timpul iernii de schiorii care vin în Masivul Postăvarul, dar şi de turiştii care vin pentru câteva zile la munte, a mai spus administratorul cabanei. AGERPRES

Subiecte în articol: urs cabana postavarului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri