Jurnalul.ro Ştiri Observator Slujbă la Castelul Peleș pentru Regele Mihai I

Slujbă la Castelul Peleș pentru Regele Mihai I

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a părăsit miercuri seară Castelul Peleş, acesta urmând să fie adus în Capitală şi depus la Palatul Regal.

Acesta a fost însoţit de Margareta, Custodele Coroanei Române, de principele Radu, dar şi de membri ai Familiei Regale.

La plecare, cei 90 de militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte, ai Batalionului 21 Vânători de Munte "Leonard Mociulschi", ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi ai Muzicii militare a Academiei Forţelor Aeriene au prezentat onorul.

Sicriul a fost purtat pe umeri de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă ''Mihai Viteazul''.

Începând cu ora 21,00, Regele Mihai va fi depus la Palatul Regal din Capitală, unde cei care doresc vor putea să-i aducă un ultim omagiu până la ora 24,00.

Timp de patru ore, la Castelul Peleş, numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti au transmis condoleanţe şi s-au recules la catafalcul Regelui. Au depus coroane de flori preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose.

La Castelul Peleş au ajuns şi reprezentanţi diplomatici ai Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Germaniei, Elveţiei, Canadei, Spaniei, Vaticanului şi Marocului. Printre cei care au ţinut să prezinte personal condoleanţe s-au numărat ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, şi ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, şi procurorul general al României, Augustin Lazăr, au prezentat şi ei, personal, condoleanţe Familiei Regale. La Castelul Peleş au mai fost prezenţi reprezentanţi ai Academiei Române, Institutului Cultural Român, Consiliului Naţional al Audiovizualului sau Jandarmeriei Române.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a ajuns la Castelul Peleş din Sinaia miercuri, în jurul orei 13,30. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri