Duffy, cântăreață galeză premiată cu Grammy, a dezvăluit că a fost „drogată, violată și ținută captivă timp de mai multe zile”, informează BBC.
Vedeta, în vârstă de 35 de ani, a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare Instagram, în care a povestit că a avut nevoie de „mult timp” pentru a se recupera.
Cântăreața, care a avut, în 2008, un single pe primul loc în topurile din Marea Britanie, le-a scris celor peste 70.000 de urmăritori ai săi că „acesta este adevărul și credeți-mă vă rog că acum sunt bine și în siguranță”.
„Nici nu vă puteți imagina de câte ori m-am gândit să scriu aceste rânduri. Am fost violată, drogată și ținută captivă timp de mai multe zile”, a scris Duffy pe Instagram.
Postarea cântăreței se regăsește aici: https://www.instagram.com/p/B8_95uYhFMQ/
Cântăreața galeză a câștigat trei premii Brit și un Grammy după succesul albumului de debut „Rockferry”.
„Nu pot explica. Mulți dintre voi se întreabă ce s-a întâmplat cu mine, unde am dispărut și de ce. Un jurnalist m-a contactat, a dat de mine și i-am spus totul vara trecută. A fost bun cu mine și m-am simțit atât de bine să pot vorbi în sfârșit despre asta”, a mai adăugat vedeta în postare.
Duffy, al cărei nume real este Aimee Anne Duffy, a urcat pe primul loc în topurile muzicale din 12 țări cu „Mercy”, acesta fiind al treilea cel mai bine vândut single din Marea Britanie în 2008, cu peste 500.000 de exemplare vândute.
Cântăreața s-a bucurat apoi de un succes uriaș cu albumul de debut „Rockferry”, acesta devenind cel mai bine vândut material discografic din Marea Britanie în acel an.
(sursa: Mediafax)