Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Societățile private vor trebui să declare beneficiarul real al profiturilor

Societățile private vor trebui să declare beneficiarul real al profiturilor

Societățile cu capital privat din România vor fi obligate să depună anual o declarație în care să arate care este beneficiarul real al profiturilor. Teoretic, măsura vizează persoanele publice care au firme pe numele rudelor. 

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a înființat Registrul beneficiarilor reali ai companiilor pentru a respecta Legea 129/2019 privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Prin urmare, reprezentantul legal al firmei va trebui să depună în fiecare an această declarație, într-un termen de 15 zile de la depunerea situațiilor financiar-contabile și de fiecare dată când intervine o modificare a datelor de identificare ale beneficiarului real. 

„Nedepunerea de către reprezentantul legal a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălări Banilor, prin agenţi constatatori proprii", se arată în comunicatul ONRC.
 

În cazul în care în 30 de zile de la aplicarea sancțiunii contravenționale nu a fost depusă declarația, tribunalul va pronunța dizolvarea firmei, la cererea ONRC.

Pentru companiile existente la data de 21.07.2019 termenul de depunere a declarației este de 12 luni, ceea se înseamnă că acestea au timp să depună respectivul document până la 21.07.2020.

Cererea poate fi depusă la ghișeu, online ori prin corespondență, cu confirmare de primire. Pentru cele transmise în format electronic este necesară semnătura electronică extinsă. Pentru celelalte declarația trebuie să fie în formă autentică. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri