Un tânăr şofer în vârstă de 18 ani a fost depistat luni dimineaţa de poliţiştii rutieri cu ajutorul aparatului radar în timp ce circula cu o viteză de 175 de kilometri la oră pe Splaiul Unirii din Capitală.
Tânărul avea permis de conducere din luna ianuarie a acestui an şi a fost amendat cu suma de 1.125 lei, iar permisul de conducere i-a fost reţinut pentru 90 de zile. AGERPRES