Potrivit unui comunicat al DIICOT, în urma unui apel 112, poliţişti Brigăzii Rutiere au depistat, vineri, un bărbat în stare de inconştienţă, într-un autoturism parcat pe partea carosabilă în zona Splaiul Unirii, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Anchetatorii au descoperit că acesta consumase substanţe psihoactive, respectiv ketamină (drog de risc).
De asemenea, poliţiştii au găsit în autoturism cantitatea de aproximativ 50 grame de substanţă cu conţinut de ketamine.
După ce a ieşit din spital, bărbatul a fost reţinut marţi pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi deţinerea, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, iar miercuri, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus lui arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi ai Brigăzii Rutiere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.