Jurnalul.ro Ştiri Social Şoferi de ambulanţă, cercetaţi pentru ucidere din culpă

Şoferi de ambulanţă, cercetaţi pentru ucidere din culpă

de Monica Cosac    |   

Ambulanţa din Corabia a rămas fără ambulanţieri. Dintre cei 15 angajaţi cercetaţi pentru delapidare, fals şi uz de fals, doar doi mai pot veni la serviciu. Alţi 13 au fost plasaţi sub control judiciar şi le-a fost interzis să-şi exercite profesia timp de 60 de zile. Ambulanţierii sunt acuzaţi că, în ultimii trei ani, au furat în mod constant din combustibilul salvărilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia efectuează cercetări „in rem” pentru a stabili dacă există legături de cauzalitate între timpii în care s-au deplasat la cazuri ambulanţele de la Corabia în ultimii trei ani şi survenirea decesului unor persoane înainte de a sosi autosanitarele sau în timp ce pacienţii se aflau în ambulanţă. În perioada 2015 - 2018 s-ar fi înregistrat opt cazuri de pacienţi care fie au decedat în ambulanţă, fie au fost găsiţi decedaţi la sosirea echipajelor medicale.

Potrivit anchetatorilor, 15 persoane sunt cercetate pentru „săvârşirea infracţiunilor de delapidare, (...) fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, şi uz de fals, în formă continuată.

Ministrul Sănătăţii a cerut conducerii Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Olt să ia toate măsurile pentru asigurarea continuității serviciilor către populație și a solicitat scoaterea de urgență la concurs a 15 posturi pentru șoferi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, SAJ Olt va asigura continuitatea activității la substația Corabia, cu personal specializat detașat din Caracal și Slatina.

Procurorul de caz suspectează că cel puțin opt oameni ar fi murit din cauză că șoferii ambulanţelor ar fi mers mult prea încet la cazuri, ca să consume mai puțin combustibil.

Activitatea serviciului de ambulanţă din Corabia nu este afectată, potrivit reprezentanţilor SAJ Olt.

 

 

 

 

Subiecte în articol: soferi ambulanta cercetati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri