Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Sonda spațială Dawn și-a încheiat misiunea

Sonda spațială Dawn și-a încheiat misiunea

Dawn, o sondă spaţială lansată de NASA, care a explorat două dintre cele mai mari corpuri cereşti aflate în centura principală de asteroizi din Sistemul Solar, nu mai este activă şi şi-a încheiat activitatea după 11 ani petrecuţi în spaţiu, au anunţat joi reprezentanţii NASA, citaţi de AFP. 

Cercetătorii de la NASA cunoşteau de aproximativ o lună situaţia în care se afla sonda spaţială: Dawn era pe cale să îşi consume tot carburantul, hidrazină, care menţinea antena vehiculului spaţial îndreptată spre Terra şi contribuia la orientarea panourilor sale solare către Soare pentru a se reîncărca. 

Apoi, sonda americană şi-a încheiat comunicările prevăzute cu specialiştii de la NASA miercuri şi joi, iar agenţia spaţială americană a declarat oficial încheiată această misiune. 

"Faptul că pe suportul plăcuţei de înmatriculare a maşinii mele este scris mesajul 'Celălalt vehicul al meu se află în centura principală de asteroizi' arată cât sunt de mândru de Dawn", a declarat directorul misiunii, Marc Rayman. 

"Aşteptările pe care le aveam de la Dawn erau mari, însă ea a acceptat provocarea de fiecare dată. E greu să spui 'La revedere' acestui vehicul formidabil, însă a sosit timpul pentru asta", a adăugat el. 

Thomas Zurbuchen, directorul diviziei de cercetări ştiinţifice din cadrul NASA, a salutat la rândul lui "reuşitele tehnice incredibile" ale acestei sonde. 

Dawn a devenit în 2011 unicul vehicul spaţial plasat pe orbita unui corp ceresc din centura principală de asteroizi a Sistemului Solar, aflată între Marte şi Jupiter, atunci când a început să exploreze Vesta, un asteroid de mari dimensiuni. 

Apoi, sonda americană s-a apropiat de planeta pitică Ceres în 2015, realizând prima "vizită" a unui vehicul automatizat în jurul unui astfel de corp celest şi devenind singurul vehicul care a reuşit să se plaseze pe orbita acestei planete pitice, au precizat inginerii de la NASA. 

Sonda americană a parcurs după lansarea ei din 2007 o distanţă de peste 6,9 miliarde de kilometri în spaţiu. 

Dawn ar trebui să rămână pe orbita planetei Ceres timp de câteva decenii. Însă sonda nu va mai putea să comunice cu Terra. 

Pentru Thomas Zurbuchen, aportul ştiinţific al misiunii Dawn este considerabil: "Imaginile şi datele incredibile colectate de Dawn despre Vesta şi Ceres sunt esenţiale pentru a înţelege istoria şi evoluţia Sistemului Solar". 

Sfârşitul misiunii Dawn s-a produs la două zile după o altă "dispariţie" de marcă din sectorul spaţial. 

În urmă cu câteva săptămâni, carburantul lui Kepler a scăzut până la un nivel foarte scăzut. Acest telescop spaţial a încetat să mai funcţioneze după nouă ani petrecuţi în spaţiu, pe durata cărora a reuşit să descopere peste 2.600 de exoplanete, au anunţat marţi specialiştii de la NASA.

AGERPRES

Subiecte în articol: sonda spatiala nasa dawn
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri