Casa de sondare IMAS a realizat, la finalul lunii octombrie, pentru Europa FM, un sondaj de opinie cu rezultate incredibile, în perspectiva alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc pe 6 decembrie. Astfel, conform IMAS, PNL ar cunoaște o scădere în preferințele electoratului, de la 34,7 la sută în septembrie, la 32,6% la finalul lunii octombrie, în timp ce PSD ar primi 21,7 la sută din voturi, în condițiile în care la alegerile locale, social-democrații au avut un scor de 30 la sută.
USR-PLUS, care în 27 septembrie a adunat, la nivel național, un scor de 6,7 la sută, este creditat cu 20,4 procente. Pro România ar fi votat de 8,9% dintre alegători, sondajul măsurând și ALDE, cu 2,5 la sută, care însă participă la alegerile parlamentare pe listele Pro România.
Conform IMAS, doar UDMR ar mai face pragul electoral, cu 5,1%, în timp ce PMP ar fi preferat de 4,8 la sută. Sondajul a fost realizat între 7 și 28 octombrie, pe un eșantion de 1.010 persoane, având o marjă de eroare de +/- 3,1 la sută.