Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Sorin Grindeanu anunță întârzieri la lotul 3 al autostrăzii de centură a Capitalei

Sorin Grindeanu anunță întârzieri la lotul 3 al autostrăzii de centură a Capitalei

Constructorul lotului 3 al autostrăzii de centură a Capitalei, Bragadiru – Joița, înregistrează întârzieri față de graficul asumat și a fost penalizat până acum cu peste 2,3 milioane de lei, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Demnitarul a anunțat că pe lotul 1 Glina - Vidra (16,93 km), lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 47,65 %, iar pe lotul 2 Vidra - Bragadiru (16,30 km), lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 63 %.

Constructorul turc evoluează bine pe aceste două loturi și în acest ritm va finaliza lucrările anul viitor, așa cum prevede contractul, arată ministrul Tranporturilor.

Pe lotul 3 Bragadiru – Joița, în lungime de 17,96 km, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 13,36 %.

„Constructorul grec înregistrează întârzieri față de graficul asumat, pe care trebuie să le recupereze pentru a finaliza lucrările anul viitor (2023). Din cauza întârzierilor, inclusiv în faza de proiectare, CNAIR a penalizat constructorul cu peste 2,3 milioane de lei până acum”, a transmis Sorin Grindeanu.

Subiecte în articol: autostrada de centura bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri