Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Grindeanu vrea descentralizarea lucrărilor: „CNAIR şi-a depăşit capacitatea de gestionare a proiectelor”

Sorin Grindeanu vrea descentralizarea lucrărilor: „CNAIR şi-a depăşit capacitatea de gestionare a proiectelor”

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat luni, în Dâmbovița, că își dorește descentralizarea unor lucrări, printre care cele care vizează variantele ocolitoare.

Ministrul Tranporturilor a anunțat că a discutat luni la Consiliul Județean Dâmbovița cu parlamentarii și autoritățile locale despre dezvoltarea infrastructurii din județ.

„Concret, discutăm despre modernizarea DN71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia. Am reluat procedura și anul viitor semnăm contractul. DN 7 (Bâldana-Titu) avem deja un câștigător și putem semna contractul în ianuarie 2022”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Acesta a anunțat că își dorește descentralizarea anumitor lucrări, printre care și Variantele Ocolitoare.

„În județul Dâmbovița vorbim despre Variantele Ocolitoare Târgoviște, Pucioasa-Fieni și Găești. Am trimis înștiințări în acest sens către toate autoritățile locale, nu doar la Dâmbovița. Autoritățile locale se vor ocupa de bunul mers al acestor obiective, iar noi cei de la MT plătim. Este clar că, la ora actuală, CNAIR și-a depășit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe”, a mai spus ministrul Transporturilor.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sorin grindeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri