Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat luni că numărul cazurilor de rujeolă a scăzut foarte mult iar România nu se mai află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa acestei boli.
"Incidenţa cazurilor de rujeolă a scăzut, a scăzut foarte mult. Astfel încât nu mai suntem pe acel ruşinos prim loc în Europa. Am ajuns de la 100 - 120 de cazuri pe săptămână la 12 - 18 cazuri, 20, ceea ce spun eu că este un progres remarcabil. (...) Săptămânal, numărul de cazuri scade. Ne-am aşteptat la o creştere odată cu începerea şcolii, dar nu a fost aşa. Nu a crescut drastic (numărul de cazuri de rujeolă - n.r.)", a declarat Sorina Pintea la dezbaterea "Sănătatea în România pe durata Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene - Pregătire şi perspective. Dispare criza în 2019".
Ministrul a adăugat că rata vaccinării a crescut mult în România.
"Eu sunt pro vaccinare, dar pentru obligativitatea informării. Rata vaccinării a crescut mult în România. (...) Mai există probleme în aprovizionarea cu vaccinuri, generate nu neapărat de birocraţie, de contestaţiile care s-au făcut la licitaţiile publicate de Ministerul Sănătăţii. Am convingerea că se vor încheia curând, astfel încât să nu mai avem probleme cu vaccinul DTPa şi Tetravalent. Anumite doze de la vaccinul Tetravalent au expirat, acestea urmează să fie înlocuite de către producător, conform contractului, în maximum două săptămâni vor înlocui aceste doze. (...) Sportul acesta al contestaţiilor este interminabil", a spus Pintea. AGERPRES