Jurnalul.ro Ştiri Social Sorina Pintea: Maternitatea Giuleşti ar putea fi redeschisă la finalul acestei săptămâni

Sorina Pintea: Maternitatea Giuleşti ar putea fi redeschisă la finalul acestei săptămâni

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că cel mai devreme joi se vor finaliza rezultatele probelor recoltate de la Maternitatea Giuleşti şi atunci se va putea pronunţa asupra situaţiei.

"În prezent, spitalele îşi recoltează probele pentru autocontrol în prezenţa Direcţiei de Sănătate Publică, rezultatele se obţin după 72 de ore. După ce vom obţine aceste rezultate, DSP va lua decizia finală, adică dacă se continuă cu sistarea internărilor sau se dă drumul activităţii la Maternitatea Giuleşti. Cel mai devreme joi (n.r. - se finalizează). Durează 72 de ore finalizarea acestor probe. Există anumite metode pe care DSP le foloseşte şi le implementează în maternitate", a declarat Pintea la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit ministrului, în prezent, sunt 34 de cazuri confirmate de copii cu stafilococ auriu.

"Sunt 34 de copii internaţi, un caz este colonizat şi trei cazuri sunt infirmate. Pacienţii se află la "Grigore Alexandrescu", la "Gomoiu" şi la "Marie Curie". (...) Cu siguranţă mă îngrijorează şi de aceea am şi luat decizia sistării internărilor în cazul maternităţii (n.r. - Giuleşti)", a adăugat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că în ceea ce priveşte situaţia de la Maternitatea Giuleşti, în acest moment, responsabilitatea aparţine deopotrivă managerului instituţiei, directorului de îngrijiri, asistenţilor şefi de pe fiecare secţie.

"Dar sunt convinsă că având 34 de copii infectaţi, lucrurile se vor schimba. Cred că a fost un mare semnal de alarmă tras către maternităţi şi către spitale în general", a spus Sorina Pintea.

Ea susţine că, potrivit rezultatelor preliminare, "care sunt foarte clare", nu sunt probleme în alte maternităţi. AGERPRES

Subiecte în articol: sorina pintea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri