Jurnalul.ro Ştiri Externe Soros avertizează China că va fi lovită de criza economică

Soros avertizează China că va fi lovită de criza economică

Criza economică ar putea lovi China, potrivit miliardarului George Soros. Gigantul imobiliar Evergrande se confruntă cu probleme financiare, iar statul chinez nu este dispus să acopere datoriile companiei, motiv pentru care economia naţională va avea de suferit.

Miliardarul George Soros a evidenţiat într-un discurs susţinut la Institutul Hoover al Universităţii Stanford, că preşedintele chinez Xi Jinping ar putea să nu reuşească să restabilească încrederea în sectorul imobiliar, după ce a fost zguduit din temelii anul trecut de căderea gigantului Evergrande.

„Rămâne de văzut cum vor gestiona autorităţile chineze noua criză. E posibil să fi amânat prea mult timp să se ocupe de problema asta, pentru că încrederea oamenilor este zdruncinată”, a declarat Soros.

O serie de erori ale dezvoltatorilor au pus capăt perioadei de expansiune economică pe piaţa locuinţelor, fapt ce a determinat scăderea preţurilor la terenuri şi apartamente.

„Scăderea preţurilor îi va întoarce pe mulţi dintre cei care şi-au investit cea mai mare parte a economiilor în imobiliare împotriva lui Xi Jinping”, susţine George Soros.

Boom-ul imobiliar din China s-a bazat pe un model nesustenabil care a adus beneficii guvernelor locale şi a încurajat oamenii să investească cea mai mare parte a economiilor lor în proprietăţi.

„Xi Jinping are multe instrumente disponibile pentru a restabili încrederea – întrebarea este dacă le va folosi corect”, a continuat miliardarul.

Politicile guvernamentale menite să limiteze efectele negative ale colapsului gigantului imobiliar Evergrande, principalul dezvoltator din China, care este îngropat în datorii de peste 300 de miliarde de dolari, nu prevăd salvgardarea acestuia prin oferirea unui pachet de asistenţă sau efectuarea plăţilor către creditori. În schimb, noile măsuri luate de autorităţi fac dificilă misiunea companiei Evergrande de a-şi plăti datoriile.

Sectorul imobiliar reprezintă până la 30% din PIB-ul ţării asiatice. Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă la o scădere dramatică de până la 4.8% în 2022. Creşterea economică a Chinei este prognozată să stagneze, relatează CNN.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: goerge soros
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri