Jurnalul.ro Cultură Teatru Spectacolul imersiv “Liar.”/„Muzeul minciunilor”, în seria teatrală de la ICR New York

Spectacolul imersiv “Liar.”/„Muzeul minciunilor”, în seria teatrală de la ICR New York

de Magdalena Popa Buluc    |   

Producția “Liar.” (cu varianta în limba română „Muzeul minciunilor”), după un text de Peca Ștefan, în regia Anei Mărgineanu și a Tamillei Woodard, va fi prezentată în 13 și 14 iunie în spațiul teatral al ICR New York, în cadrul programului “Romanian-American Studio Theater”, lansat la începutul acestui an.

Spectacolul, cu o distribuție integral americană, este o montare imersivă a teatrului independent  PopUP Theatrics, care îi implică pe spectatori în desfășurarea intrigii, transformându-i pe nesimțite în adevărații protagoniști și dezvăluindu-le, încetul cu încetul, omniprezența minciunilor de toate felurile (mici, mari, pasabile, grave, rostite, auzite etc.) în existența de zi cu zi a fiecăruia. 

PopUp Theatrics este rezultatul unui parteneriat între artiștii Tamilla Woodard (Statele Unite), Ana Mărgineanu (Statele Unite, România) și Peca Ștefan (România, Germania) și are ca misiune crearea, în colaborare cu artiști din toată lumea, a unor spectacole de teatru imersiv și site-specific care să reflecte realitatea contemporană, inclusiv doza de magie ascunsă în cotidian.

 

De la începutul anului, în programul “Romanian-American Studio Theater”, seria teatrală a ICR New York, au mai fost prezentate: „Iona” de Marin Sorescu, „Câinele sinucigaș și Laika” de Cătălina Florina Florescu și, în premieră mondială, „Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi”, dramatizare de Simona Măicănescu după un roman al Hertei Müller, toate jucate în limba engleză.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri