Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii SRI, vedeta târgului de joburi de la București

SRI, vedeta târgului de joburi de la București

de Diana Scarlat    |   

Încă de la primele ore ale dimineții, cei mai mulți candidați la un job de top, de la târgul organizat în aceste zile la Sala Palatului, din Capitală, s-au înghesuit să-și depună CV-urile la standul Serviciului Român de Informații. Până la ora 16.00 erau deja peste 1.000 de CV-uri depuse, de doritorii unui job la SRI, profesioniști în diverse domenii sau începători, cu vârste între 20 și 70 de ani. Standul SRI nu a stat gol nici măcar un minut, de la deschiderea Târgului Angajatori de Top, organizat de Catalyst Solutions, la care participă peste 100 de companii.

 

La standul SRI, reprezentanții Serviciului nu au avut timp de pauză. La prima participare la acest târg și a doua la un eveniment de acest tip, în ultimul an, nici măcar ei nu se așteptau la un asemenea succes. “Vin oameni cu experiență de viață diferită, cu experiențe profesionale diferite, care își doresc posturi în domenii diferite, de la informații și operațiuni, până la antitero, juridic sau psihologic. Unii dintre aplicanți au studii de specialitate pe domeniile în care doresc să lucreze, alții doar își doresc să obțină un post în SRI. Este și stabilitatea locului de muncă un motiv, este și atractivitatea unei instituții serioase, prestigioase, în care lucrează profesioniști și care are grijă de propriii angajați, să-i profesionalizeze, să-i pregătească, să lucreze alături de specialiști în Intelligence”, a explicat responsabila cu mass-media a standului SRI.

 

Ce așteptări au candidații și ce vor obține

 

În timp ce Serviciul de Informații Externe a anunțat un număr fix de posturi disponibile - 85 de posturi pentru ofițeri activi, ofițeri specialiști în limbi străine și specialiști IT - într-o campanie recentă de recrutare, SRI nici măcar nu a anunțat câte angajări ar putea face, dar candidații nu au ținut cont de acest aspect. „Nu avem un număr de locuri disponibile. Avem domenii de activitate în care dorim să angajăm tineri valoroși, oameni talentați, creativi, energici, inteligenți, dar suntem destul de exigenți în procesul de selecție”, a mai spus responsabila cu mass-media. Candidații ar mai trebui să știe că procesul de selecție durează între șase și nouă luni, presupune foarte multe probe și filtre, apoi salariul de entry level este de 2.500 de lei net, adică mai mic decât într-o multinațională. Mai sunt și alte câteva avantaje care se adaugă la acest venit salarial de încadrare, dar se obțin în funcție de poziția fiecărui angajat.

 

Strategie de promovare bazată pe resursele SRI

 

Târgul mai este deschis și mâine, la Sala Palatului din București, când se estimează că vor participa peste 4.000 de oameni, la fel ca în anii anteriori. Ca noutate a anului 2017, firma organizatoare nici măcar nu și-a mai promovat evenimentul așa cum o făcea până acum, dar succesul de PR a venit chiar de la știrea că SRI va participa cu un stand în cadrul târgului. Practic, în loc de PR, evenimentul s-a promovat în mass-media prin campania și comunicatele de presă ale SRI, nu ale organizatorului târgului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri