Jurnalul.ro Cultură Muzica Stagiunea de marți seara. Recital cameral. Clarinetista Ioana Tomescu și invitații ei

Stagiunea de marți seara. Recital cameral. Clarinetista Ioana Tomescu și invitații ei

de Magdalena Popa Buluc    |   

Ioana Tomescu este studentă la Sibelius Academy Helsinki. A absolvit Colegiul Național de Muzică George Enescu din București și reușitele ei de până acum numără peste 35 de premii la concursuri naționale și internaționale de clarinet. Ultima distincție, în aprilie 2024, la faza națională Lions European Musical Competition Thomas Kuti, a desemnat-o pe tânăra instrumentistă ca reprezentată a României la faza europeana a numitului concurs, în octombrie 2024, la Bordeaux.

Ioana Tomescu a debutat ca solistă la vârsta de 12 ani. Au urmat concerte și recitaluri în care s-a făcut remarcată în țară și peste hotare. A cântat la Cracovia, în cadrul celui de al 11-lea Congres internațional de clarinet, în 2021 a făcut parte din ansamblul Young Concertgebouw în concertele de la Amsterdam și Köln sub bagheta lui Daniel Harding. La 17 ani (2022), Ioana Tomescu a fost admisă în Orchestra Română de Tineret. În recitalul pe care îl va susține marți, 4 iunie, ora 19, la Sala mică a Ateneului Român, clarinetista va fi acompaniată la pian de Cristina Toader. De asemenea, în program a fost inclus și un cvintet cu clarinet de Mozart, dovadă pentru preocupările serioase ale Ioanei Tomescu și pentru muzica de cameră.

 

Marți, 4 iunie, ora 19, Ateneul Român, Sala mică

 

Stagiunea de marți seara. Recital cameral.

IOANA TOMESCU - clarinet

CRISTINA TOADER - pian

Invitați

THEODOR ANDREESCU - vioara I

ANDJELINA ACIMOVAC - vioara a II-a

MARIA COLŢATU - violă

EDUARD ZECHERU - violoncel

 

Program

Robert Schumann - Piese-fantezii, op. 73

Claude Debussy - Rapsodia nr. 1

Bohuslav Martinu - Sonatina pentru clarinet şi pian, H. 356

Wolfgang Amadeus Mozart - Cvintet cu clarinet în la major, KV 581

ia

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri