Jurnalul.ro Ştiri Locale Vijelia a luat pe sus o cabană și o stână care s-au prăbușit peste două persoane, la Iași

Vijelia a luat pe sus o cabană și o stână care s-au prăbușit peste două persoane, la Iași

de Redacția Jurnalul    |   

Două persoane au ajuns la spital, în Iași, strivite de o cabană din lemn și o stâna care s-au prăbușit peste ele din cauza furtunii.

Incidentul s-a produs în comuna Lungani, județul Iași, unde două persoane au fost rănite.

„Aseară s-au dărâmat două construcții de la stână”, a declarat șefa UPU SMURD Iași, Diana Cimpoeșu.

Victimele sunt:

Emilia V., de 70 ani, diagnosticată cu policontuzii prin strivire (cabană de lemn), fractură femur drept, plagă gambă stângă, contuzie toracoabdominală. A fost dusă la spital cu o căruţă de la o stână din apropierea comunei Lungani.

Mihai G., de 52 ani, diagnosticat cu politraumă prin strivire (cioban peste care s-a prăbuşit stâna în care se afla), hemoperitoneu cu sângerare activă de la nivelul mezenterului, fractură cu înfundare parietală dreaptă. Acesta a ajuns în sala operaţie de la chirurgie IV.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cabană probușită iasi victime
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri