Activiștii de mediu se tem că această schimbare de abordare ar putea duce la creșterea nivelului de poluare a râurilor și căilor navigabile din Anglia, dacă noile metode de măsurare vor fi mai puțin riguroase.
Cât timp a făcut parte din Uniunea Europeană, Regatul Unit s-a aflat sub incidența Directivei-cadru a Apei (DCA), ceea ce însemna că se efectua anual un studiu național chimic și ecologic al râurilor.
După Brexit, DCA a fost transpusă în legislația engleză, dar guvernul a eliminat cerința de a efectua teste anuale, potrivit The Guardian.
Acesta este cel mai recent exemplu de abatere a Regatului Unit de la standardele de mediu ale UE.
O analiză recentă a constatat că multe substanțe chimice toxice și pesticide interzise în blocul comunitar de la Brexit nu sunt încă interzise pentru utilizare în Marea Britanie.
Miniștrii încearcă, de asemenea, să rupă normele privind poluarea apelor uzate din UE pentru investitoriii imobiliari.
Un reprezentant de ONG prezent la reuniune a declarat, pentru The Guardian: „Când am întrebat cum va afecta acest lucru evaluările în raport cu obiectivul stabilit în planul guvernamental de îmbunătățire a mediului, oficialii au comentat că aceste date nu vor mai fi folosite în acest scop și că Defra caută să folosească procesul de evaluare a capitalului natural al ecosistemului (NCEA) pentru a evalua performanța. Mă întreb cât de dezvoltate sunt lucrările privind NCEA și dacă acest lucru este adecvat”.
Un purtător de cuvânt al Agenției de Mediu a confirmat pentru The Guardian că datele DCA nu vor mai fi folosite pentru evaluări, adăugând: „Un parteneriat de pionierat între Defra, Natural England, Agenția de Mediu, Forest Research și Join Nature Conservation Committee, NCEA combină capacitatea, expertiza și experiența pentru a construi o imagine mai bogată și mai cuprinzătoare a mediului nostru natural, monitorizând calitatea și cantitatea, evaluând impactul sau necesitatea intervențiilor și ajutând la gestionarea și protejarea capitalului nostru natural”.
(sursa: Mediafax)