Decretul guvernamental privind starea de urgență vine după o escaladare dramatică a ciocnirilor din weekend, potrivit Sky News. Confruntările dintre bande și polițiști au blocat parțial activitățile la Port-au-Prince și au oprit temporar comunicațiile.
Unul dintre liderii bandelor din Haiti le-a cerut celorlalți să se unească pentru a-l înlătură pe premierul Ariel Henry din funcție. Henry, care a venit la putere în 2021 după asasinarea fostului președinte Moise, a promis să demisioneze până la începutul lunii februarie. Ulterior, el a spus că securitatea trebuie mai întâi restabilită pentru a asigura alegeri libere și corecte.
În weekend, bandele au atacat cea mai mare închisoare din țară. Ușile au fost dărâmate și cei mai mulți deținuți au evadat.
Închisoarea are locuri pentru 700 de prizonieri, dar în 2023 s-a ajuns la 3.687 de deținuți, susțin organizațiile pentru apărarea drepturilor omului.
(sursa: Mediafax)