Jurnalul.ro Ştiri Externe Statul Islamic revendică atacuri împotriva unor posturi de poliţie în Egipt

Statul Islamic revendică atacuri împotriva unor posturi de poliţie în Egipt

Organizaţia jihadistă Statul Islamic a revendicat un atac în care au fost ucişi miercuri opt poliţişti în Peninsula Sinai din Egipt, potrivit Amaq, agenţia de propagandă a grupării, relatează AFP.

''Combatanţi ai SI au lansat două atacuri simultane împotriva a două puncte de control ale poliţiei în oraşul Al-Arich", a indicat Amaq. La Cairo, Ministerul de Interne a anunţat că opt poliţişti au fost ucişi într-un atac asupra unui punct de control în nordul Sinaiului.

Cel puţin 14 poliţişti egipteni şi-au pierdut viaţa miercuri într-un atac asupra unui post de control din oraşul Al-Arish, în nordul Peninsulei Sinai (nord-est), notează EFE citând surse de securitate. În atacul care a fost confirmat de televiziunea egipteană de stat au murit totodată cel puţin patru terorişti, în timp ce alţii au reuşit să fugă.

Nordul peninsulei Sinai este baza operaţiunilor unei grupări teroriste afiliate Statului Islamic, Wilayat Sina, care a revendicat zeci de atacuri teroriste în ultimii ani.

Armata şi poliţia din Egipt desfăşoară o ofensivă contra terorismului în nordul Sinaiului soldată în ultimul an cu sute de morţi, conform cifrelor oficiale.

AGERPRES

Subiecte în articol: statul islamic Egipt
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri