La Cerbul de Aur şi-a cunoscut idolul copilăriei! A întâlnit-o pe Cyndi Lauper! A urmărit recitaluri ale lui Tom Jones, Pink, James Brown! Şi, tot la Cerbul de Aur, va urca pe scenă pentru a parta oară! Toate i s-au şi i se vor întâmpla lui Ştefan Bănică jr. la Festivalul din Piaţa Sfatului, organizat de Televiziunea Română.
Peste o săptămână, Ştefan Bănică jr. e pregătit pentru un recital electrizant, aşa cum ne-a obişnuit la fiecare dintre concertele sale. În acest an, pe 22 august, Ştefan va urca pe scena din Braşov alături de Rock’n roll band şi grupul vocal The 50's şi a dezvăluit câte ceva despre spectacolul său.
1. Ce ne poţi povesti despre ediţiile la care ai mai participat?
Prima dată am avut un recital prin ‘98, cred, alături de orchestra condusă de Ion Cristinoiu, dacă nu mă înşel, şi de grupul vocal The 50’S. Apoi am susţinut alte două recitaluri pe scena Cerbului de Aur în 2001 şi 2008. De fiecare dată a fost o experienţă interesantă, am încercat să fim în forma maximă, la nivelul pe care îl aveam în fiecare dintre acele perioade.
2. Ce show pregăteşti pe scena din Piaţa Sfatului?
Mă bucur că o să fiu pentru a patra oară la Cerbul de Aur într-un recital, după 21 de ani de la prima mea apariţie pe aceasta scenă. În concursul unui festival, recitalurile, în general, durează cam o oră, iar concertele noastre – de pildă, cel de la Sala Palatului – dureaza 1 h 45 min, aşa că vom încerca să redăm esenţa a ceea ce înseamnă un concert marca Ştefan Bănică.
3. Ce amintiri te leagă de Cerbul de Aur?
La Cerbul de Aur am avut şansa să-i ascult şi să-i cunosc personal pe Cindy Lauper şi pe Jerry Lee Lewis, ultimul fiind şi unul dintre idolii copilăriei mele, cu care am avut ocazia să stau de vorbă dupa recitalul de la Cerbul de Aur din 1993. Am văzut concerte ale unor artişti uriaşi, precum Tom Jones, Pink, James Brown.
4. Ştiu că melodia „Of, inimioară!”, lansată la ediţia din 1969 a Cerbului de Aur, a fost inclusă pe albumul „Vă rog să-mi acordați...” al tatălui tău. Ne poţi povesti cum a fost înregistrată?
Legat de piesa “Of, inimioară”, cu riscul de a părea subiectiv, varianta înregistrată de tatăl meu, atât ca interpretare, cât şi ca orchestraţie, mi se pare cea mai reuşită. Nu ştiu foarte multe amănunte, dar s-a înregistrat într-o perioadă extrem de prolifică a muzicii uşoare româneşti, cu dirijori extraordinari ai orchestrei Radioteleviziunii Române, cum ar fi Alexandru Imre sau Sile Dinicu.
5. Din punctul tău de vedere, care este trăsătura unică a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur?
În primul rând, e multă muzică românească, cântată nu numai de ai noştri, ci şi de concurenţii străini. În al doilea rând, există tot timpul o paralelă între muzica de ieri şi muzica de azi, ceea ce acoperă mai multe generaţii şi diferite gusturi muzicale, vorbim de la muzica uşoară, pop, rock, hip-hop şi terminând cu muzica noastră populară.
6. Ce aşteptări ai de la Cerbul de Aur 2019?
Să auzim voci şi interpretări bune, recitaluri la cel mai înalt nivel şi un public cald şi doritor de spectacol. Abia aştept să ne vedem pe 22 august la Braşov!