Jurnalul.ro Ştiri Observator Stenograme din Căminele Groazei! „Ai dracu, țipă. I-am dat eu, na, să țipi, fir-ai al dracu, să ai de ce să țipi, să te satur!”

Stenograme din Căminele Groazei! „Ai dracu, țipă. I-am dat eu, na, să țipi, fir-ai al dracu, să ai de ce să țipi, să te satur!”

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii DIICOT au dezvăluit discuţii şocante între medici, şefii căminelor, dar şi pacienţi.

Bătrânii era bătuţi frecvent, înfometaţi şi nu primeau tratamentele de care aveau nevoie.

„S-a pus cu palmele pe ea. Tu ştii ce bucăţi i-a dat, deci eu efectiv am rămas şocată, nu ştiam ce să fac, mă gândeam, băi dacă îi zic ceva acuma poate mă trezesc că îmi trosneşte şi mie vreo două, la cât de nervoasă era''. Sunt doar o parte din interceptările de la Căminele Groazei.

În referatul acestora apar și mai multe înregistrări telefonice, în care suspecții vorbesc între ei despre cum îi bat pe vârstnici și îi înjură și jignesc pe beneficiari, potrivit adevarul.ro.

Stenograme din dosar

- Și ești pe (neinteligibil)?

 - Da, i-am bătut p-ăștia de dimineață! I-am dat una lu’ unu...

- Poate-ți trage...

- Ce să dea, că le e frică de mine!

- De îți sparge fața...

- I-am dat eu lui!

- Treaba ta... 

- M-am săturat, dar dă-i dracu, țipă cu noaptea în cap! Te chinui să le faci să mănânce, te chinui... ai dracu, țipă. I-am dat eu, na, să țipi, fir-ai al dracu, să ai de ce să țipi, să te satur! Mă doare un cap, așa, sunt obosită, nu știu dracu... am băi de făcut, am...

- Dar când ai intrat, azi?

- Ieri, dimineață!

- Sau când?

- Ieri!

- Ieri...ieri de dimineață?

- Îhm...am astăzi, tre’ să fac curat peste tot, am băi, am...

- Și ești singură, singură?

- Păi, da! Singură, singură, eu și cu nebunii, adică!

- Am uitat să-ţi zic că la Martin… şi-a scos cearşaful de protecţie de pe saltea. Trebuie pus înapoi!

- Ăla cred că trebuie strâns de gât, mai repede, decât…

- Cu cearşaful, eventual…(râde)…

- De ce nu te ștergi mă, arde-te-ar focul să te ardă pe mațe! Nesimțitul dracu’ ce ești! Ce e aicea, bă!

- Lasă-l dracu'….ho…ho…

- Ce bă, animalu' dracu'! Ce… (pe fundal se aude un zgomot specific unei lovituri) fir-ați ai dracu' să fiți cu plămânii voștri!

- Aoleu…

- De nenorociții dracului ce…

- Adă-i altă pereche, nu vezi că s-a murdărit?!...Hai, tată, că vorbim!

- Când vorbim?

- Nu știu!

- Păi nu pot să mai vorbesc.

- Hai, că am treabă!

- Ai treabă…bine.

- Hai!..

- Ce dracului e, mă, pe tine? Măi animalu' dracu'! Mă, javră ce ești!

 

În stomacul unor bătrâni au fost găsiţi nasturi şi mărgele, spun jurnaliştii Libertatea. De foame, aceştia şi-ar fi mâncat hainele.

Unul dintre medici a mărturisit că toți colegii au făcut chetă și le-au cumpărat mâncare, iar când li s-a oferit parizer cu pâine, s-au repezit și au mâncat ca și cum ar fi fost prima masă din viața lor.

 

Interceptări din Căminele Groazei. Medicii au descoperit că bătrânii ar fi mâncat nasturi şi mărgele

Subiecte în articol: DIICOT Căminele Groazei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri