Jurnalul.ro Ştiri Politică Strategia PSD la moţiunea de cenzură

Strategia PSD la moţiunea de cenzură

Moţiunea de cenzură "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!" a fost citită ieri, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, votul fiind programat joi. Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat că social-democraţii nu au decis încă dacă parlamentarii partidului vor rămâne în sală şi vor vota. ”Rămâne să decidem la grupurile parlamentare ce vom face. E clar că nu vom vota moţiunea, rămâne să vedem dacă vom fi în sală şi nu vom vota, ceea ce înseamnă o susţinere pentru guvern, sau vom veni şi vom vota împotriva moţiunii. Probabil, că mai degrabă prima soluţie”, a spus Manda. Şi UDMR urmează să ia o decizie în privinţa susţinerii sau nu a moţiunii. “Noi o să avem în zilele următoare o reuniune a grupurilor parlamentare reunite şi atunci vom lua o decizie. Luni vom vedea textul moţiunii, vom vedea dacă cei care au depus moţiunea doresc să aibă un dialog cu noi pe tema aceasta şi se va lua o decizie", a declarat ieri liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

 

Subiecte în articol: motiune cenzura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri