Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Studiu: Câinii înţeleg ce şi cum le spui

Studiu: Câinii înţeleg ce şi cum le spui

O echipă de cercetători maghiari, care a studiat cum procesează creierul câinilor atunci când şi se vorbeşte, a determinat că patrupedele înţeleg şi sensul, dar şi intonaţia cuvintelor.

Cercetătorii de la Universitatea Eötvös Loránd au dresat 13 câini să stea nemişcaţi într-un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), putând, în acest fel, să observe ce regiuni ale creierului sunt activate atunci când li se vorbeşte. Câinii au fost puşi să asculte vorbe de laudă ale stăpânilor lor fie cu o intonaţie exaltată, fie cu o intonaţie neutră. Cercetătorii au observat că, la fel ca şi în cazul oamenilor, două zone se activau în creierul câinilor: una din emisfera stângă, responsabilă cu procesarea sensului cuvintelor şi una din emisfera dreaptă, responsabilă cu interpretarea intonaţiei. Activitatea cerebrală din emisfera stângă a câinilor era de aceeaşi intensitate la auzul cuvintelor, fie că aveau o intonaţie laudativă sau neutră. În emisfera dreaptă, răspunsul era mai puternic la cuvintele cu intonaţie laudativă şi mai slab la cele cu intonaţie neutră. "Câinii nu doar că înţeleg ceea ce se spune, dar pot combina înţelesul cuvintelor cu intonaţia pentru a interpreta corect mesajul", a declarat Attila Andics, unul dintre cercetători.

Pentru a fi siguri că patrupedele înţeleg ce li se spune, cercetătorii au folosit cuvinte în maghiară şi cuvinte în engleză. Răspunsul a fost mai puternic la limba maghiară, cu care aceştia erau obişnuiţi

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri