Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiu: Românii sunt cei mai familişti europeni

Studiu: Românii sunt cei mai familişti europeni

Românii sunt cei mai deschişi dintre europeni la un mod de trai într-o familie extinsă, cu părinţi şi bunici, cu un procent de 22% faţă de media europeană, de 13%, reiese din cel de-al şaptelea studiu anual ING International Survey privind preţul caselor şi creditelor ipotecare, dat miercuri publicităţii. 

Conform cercetării, la nivel european, peste o treime dintre cei chestionaţi (35%) şi care, în prezent, nu deţin o casă nici nu se aşteaptă să deţină vreodată o proprietate având în vedere costurile în creştere a chiriilor, creştere ponderată a veniturilor şi costurile ridicate ale caselor. 

În acelaşi timp, 44% dintre europeni sunt de acord că părinţii ar trebui să îşi susţină financiar copiii atunci când aceştia îşi cumpără o casă. 

Cei mai mulţi dintre cei care nu deţin o casă, dar nici nu se aşteaptă să îşi permită să cumpere una, sunt în Germania (45%), Italia (44%) şi Marea Britanie (41%). 

Studiul ING arată că numai 9% dintre europenii ce nu deţin o casă în prezent estimează că îşi vor cumpăra prima casă înainte să împlinească 30 de ani, iar dintre cei care nu se gândesc să cumpere o proprietate 56% spun că nu estimează că vor avea venituri suficiente. În plus, aproximativ 19% dintre cei intervievaţi anticipează că preţurile vor rămâne ridicate, pe de altă parte 16% nu se pot baza pe siguranţa locului de muncă. 

Pe de altă parte, 60% dintre cei care deţin o proprietate au cumpărat-o înainte de a împlini 30 de ani. 

În ceea ce priveşte preţurile de achiziţie ale locuinţelor, 57% dintre europeni susţin că acestea sunt ridicate, în timp ce 25% îşi plătesc cu dificultate rata sau chiria lunară. În acest segment, chiriaşii sunt chiar mai predispuşi să spună că piaţa imobiliară din ţara lor este scumpă (62% vs 55%) sau supra-evaluată (32% vs 22%). 

Potrivit datelor citate, 72% dintre persoanele chestionate sunt de acord cu faptul că este din ce în ce mai dificil să cumpere prima proprietate, cu o majoritate de 65% care consideră că este mai dificil din 2015. 

Pe acest fond, una dintre soluţii ar putea veni din "Finanţarea de acasă', în condiţiile în care părinţii au posibilitatea să ofere un sprijin financiar. Astfel, 44% dintre europeni cred că părinţii ar trebui să le ofere copiilor lor un sprijin financiar atunci când îşi cumpără o casă, iar 62% ar vedea acest ajutor ca o bună investiţie. 

Cercetarea mai arată că 13% dintre europeni îşi împart casa cu părinţi şi bunici, cele mai mari procente fiind în România (22%) şi Polonia (19%). În acest sens, puţin peste o treime dintre respondenţi spun că ar lua în calcul această variantă pe viitor, cei mai deschişi la idee fiind spaniolii, cu 47%. 

Studiul a fost realizat pe un eşantion de aproape 15.000 de persoane din 13 ţări din Europa, Statele Unite ale Americii şi Australia. 

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în anul 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi - companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. AGERPRES

Subiecte în articol: romănii famile
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri