Deși majoritatea oamenilor cred că a fi implicat într-un accident de mașină se rezumă la ghinion, cea mai recentă cercetare a carVertical demonstrează că acest lucru nu este complet adevărat. Aparent, vehiculele vopsite în anumite culori au șanse mai mari să fie implicate în incidente rutiere decât restul. Deoarece există o corelație între alegerea culorii unei mașini și obiceiurile de condus, studiul dezvăluie care culori oferă cea mai multă siguranță.
Majoritatea șoferilor preferă culori neutre cum ar fi culoarea gri, pentru că se depreciază mai puțin decât culorile luminoase.
Dintre toate culorile vehiculelor în circulație, mașinile care au caroseria maro sunt cele mai des avariate - într-o proporție de 51%.
Șoferii care aleg mașini galbene vor să fie în centrul atenției. Firi pline de energie, aceștia s-ar putea să calce prea tare pedala de accelerație - 50,6% din toate vehiculele galbene verificate de companie au avut înregistrări de daune.
Roșu nu este foarte mult în urmă cu un procent de 49,8%.
Galbenul și roșul sunt culori adesea folosite pentru caroseriile mașinilor sport, ceea ce sugerează că proprietarii lor iubesc și viteza și riscul.
„Nu există o corelație directă între culoarea unei mașini și rata de deteriorare istorică a acesteia sau puterea medie a motorului. Putem doar presupune că toate aceste culori cu cele mai mari rate istorice de accidente sunt adesea alese de șoferii care doresc să iasă în evidență. Poate că acești șoferi au un apetit mai ridicat pentru risc în timpul navetei zilnice”, explică Matas Buzelis, expert auto companiei de date auto.
Șoferii care conduc mașini viu colorate sunt adesea percepuți ca fiind mai extravaganți. Cu toate acestea, culorile aprinse sunt considerate mai sigure, deoarece aceste vehicule sunt mai vizibile când vremea este rea sau în condiții de lumină scăzută.
Mașinile albe și cele galbene ies în evidență în contrast cu împrejurimile lor, făcându-le mai ușor de observat de către pietoni și alți șoferi. Lucrurile stau complet diferit în cazul mașinilor gri și negre care se disting greu într-o zi ploioasă, de exemplu.
Mașinile de culoare mai deschisă sunt, de asemenea, mai ușor de observat noaptea sporind astfel siguranța șoferilor lor. Astfel, deși portocaliul nu este cea mai comună culoare pe piața de vehicule second hand, experții auto o consideră o alegere bună pentru cei care doresc să fie foarte vizibili în timp ce conduc.
Culorile gri (avariate doar în proporție de 44,7%) și alb (avariate în proporție de 44,5%) sunt cele mai sigure, ceea ce înseamnă că sunt mai rar implicate în accidente.
Procentaluj mașinilor care au înregistrări de daune:
Maro - 51%
Galben – 50,6%
Roșu – 49,8%
Negru – 49,1%
Albastru – 47,7%
Gri – 44,7 %
Alb – 44,5 %.
(sursa: Mediafax)