Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA ameninţă cu sancţiuni Curtea Penala Internaţionala

SUA ameninţă cu sancţiuni Curtea Penala Internaţionala

Statele Unite au ameninţat că vor aplica sancţiuni judecătorilor şi procurorilor de la Curtea Penală Internaţională (CPI), în caz că vor fi intentate procese în această instanţă unor cetăţeni americani, israelieni sau ai altor ţări aliate. 

 

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a declarat: "Le vom interzice acestor judecători şi procurori intrarea în Statele Unite. Vom adopta sancţiuni împotriva activelor lor din sistemul financiar american şi îi vom inculpa în sistemul nostru judiciar". 

Într-un discurs ţinut în faţa grupului conservator Federalist Society, la Washington, Bolton a apreciat că CPI este "ineficientă, iresponsabilă şi pur şi simplu periculoasă". 

Statele Unite, care nu sunt parte a CPI, au reacţionat astfel la posibilitatea unei anchete a curţii împotriva unor militari americani care au luptat în Afganistan. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri