Înlocuită (odată cu instaurarea comunismului dinspre Moscova) cu Ziua Muncii și devansată pe 1 mai, bucuria s-a risipit. S-au adunat, în schimb, lozinci, sloganuri, ipocrizii, ranchiune, minciuni, delatori, aplaudaci, agitatori, bere, mici, munți de gunoaie.... Și amintiri evocate astăzi de distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi.
- Jurnalul: Ce conotații culturale are această zi - 1 Mai -, ce rădăcini are, în ce context istoric s-a conturat și propagat această aniversare? Cum a ajuns să fie sărbătorită scurtarea zilei de muncă la 8 ore în România? Totul a plecat de la revoltele muncitorilor americani din ultimii ani ai secolului al XIX-lea, ori există rădăcini mai vechi, care coboară mai mult în timp?
- Gheorghiță Ciocioi: Ziua Internațională a Muncii, ori Ziua Solidarității Muncitorilor a purtat în decursul timpului felurite numiri, fiind „decriptată cultural”, dacă vreți, în nu puține chipuri. Avem, astfel, în Rusia - bolșevică -, într-o vreme, Ziua Luptei de Clasă. Ori, mai nou, tot acolo, Ziua Primăverii și a Muncii. Sigur, 1 Mai nu a fost întotdeauna zi „receptă” de „praznic”, chiar dacă sărbătorii, din 1889, i-a fost dedicată această zi de către Internaționala Socialistă. Pe 1 Mai, în 1886, în Statele Unite, sindicatele au organizat o grevă națională, la care au participat peste 300.000 de muncitori din toată țara, cerând introducerea zilei de muncă de 8 ore. După trei zile de proteste la Chicago, poliția și agenții de pază privați îi vor dispersa pe protestatari, rănind aproape 200 de persoane și ucigând cel puțin patru. În unele țări, Ziua Muncii este sărbătorită oficial de atunci, în altele neoficial... În SUA și Canada, de pildă, Ziua Muncii este ținută în prima zi de luni din septembrie, în alte părți ale lumii în prima zi de luni din luna mai. Iar în Japonia se serbează pe 23 noiembrie. Cu semnificații cumva diferite, de apreciere a muncii.
Carol al II-lea și muncitorii
- „Câte bordeie, atâtea obiceie!”
- Oricum, dorința sindicatelor de a oferi o zi liberă „omului muncitor”, într-un fel sau altul, s-a împlinit. Primii care au cerut însă o zi de muncă de opt ore au fost australienii, pe 21 aprilie 1856. Din acele vremuri, această sărbătoare e un adevărat eveniment în Australia. Astăzi, Ziua Muncii înseamnă o zi liberă. Iar pentru mulți americani - făuritorii sărbătorii - marchează, de asemenea, în chip simbolic, sfârșitul verii. Socialiștii români au serbat pentru prima oară Ziua Muncii pe 1 Mai 1890, în tandem cu Societatea Topografică din Bulgaria, cu care avea oarece legături. În interbelic, 1 Mai însemna mai mult baluri și serbări câmpenești. Din 1939, la București, sărbătoarea va fi instrumentată propagandistic, cu marșuri de ovaționare a regelui Carol al II-lea. „Carol și muncitorii” de atunci își va afla „un viitor măreț”, ca să spun așa, sub comuniști. În fostul bloc socialist, Ziua Muncii va deveni o sărbătoare importantă. Însoțită fiind uneori chiar de parade militare. În Piața Roșie, în centrul Sofiei, al Bucureștilor...
- Chiar așa, ce amintiri păstrați, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi, despre 1 Mai Muncitoresc? Cum se trăia această zi în comunism, în România lui Dej, ori Ceaușescu?
Broderie pe cântecul lui Ciprian Porumbescu
- Întâi de toate, că vrem ori ba, tuturor ne răsună în minte până astăzi cântecul acesta fabulos al lui Ciprian Porumbescu, de la 1880, legat de primăvară. Mutilat de Alexandru Șahighian în 1946, transformat în marș muncitoresc nelipsit de la orice manifestare, de la serbările și defilările de 1 Mai din perioada comunistă. Va ajunge să celebreze munca în propaganda roșie... Muncitorii au pornit/ Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!/ Şi ei azi sărbătoresc/Unu mai muncitoresc... Versuri știute, cred, de orice român. Șahighian îl va semna ca Maria Ranteș. Era unul din pseudonimele sale încă din interbelic, pe lângă cele de Alexandru Ranteș, ori Eliza Balaban, ca autor de texte de stânga. Nu cred, totuși, că Șahighian chiar iubea noul regim cu adevărat. Mai degrabă poate fi privit ca un mucalit oportunist. Prin ’49, răspundea de poșta redacției la Albina. Inventa poeți dornici de afirmare, corespondenți din Bulgaria chiar, pe îi certa că nu se ridică la măsura așteptărilor, nu-i scriu despre realitățile socialiste de peste Dunăre, dacă vor să fie promovați, ocupându-se ei de versuri șchiopătânde. În ce limbă îi va fi scris, Ilie Dobre din Kotel, de pildă, pe care îl repede ca un critic desăvârșit de poezie, nu se știe. Despre el, armeanul oropsit, gurile rele spun că ar fi publicat acest imn al muncitorilor sub pseudonim îndrăgostit fiind de o bulgăroaică de prin Gogoșarii de Giurgiu, ce avea numele de fată Ranteș. În ’46, când Șahighian brodează pe cântecul lui Porumbescu, Dej - sufletul manifestațiilor de 1 mai timp de aproape două decenii - publica și el într-un număr special din Scânteia de pe 1 Mai, un articol de fond, vorbind despre prima „prăznuire” muncitorească cu adevărat liberă la noi. Alta decât cele din interbelic, știute până atunci. De inspirație sovietică, desigur, nimic „original”.
Agitatori, osanale în boxe, mici, bere…
- Doar eram subordonați rușilor.
- „Tânăra democrație” românească, pe care o amintește în câteva rânduri Dej, trebuia să semene leit cu a rușilor bolșevici. 1 Mai își va avea directivele sale de acum, da... Am fost zilele trecute la mormântul lui Dej de la Bellu. Pentru prima oară.
- Ce ață v-a tras acolo?
- M-am văzut cu un apropiat din Anglia și drumurile m-au purtat, vrând-nevrând, și pe acolo. Ce-a mai rămas din 1 Mai dorit de predecesorul lui Ceaușescu? Nimic. De fapt, nimic din toate ale lui. Bulevardele, orașele care îi purtau numele, la noi și în fostul lagăr socialist, au fost redenumite. Supranumele de Dej i s-a tras de la transferul din stația CFR Galați, unde lucra ca electrician - în anii ’20 ai secolului trecut - la triajul din orașul Dej - acuzat fiind viitorul dictator roșu de agitație comunistă. Defilările de 1 Mai, cu Dej și marii conducători comuniști la tribună, sunt de acum legendă. Una tristă pentru țara noastră, fără doar și poate... Am prins puține manifestări de 1 Mai, „pe viu”, ca să zic așa. Prin anii ’80. Din generațiile ce au sub 50 ani, poate că unii au fost la manifestări de acest fel. Ca pionieri. Ziarele aveau în acea zi titluri de o șchioapă, gravate în roșu. Defilări anoste, mitinguri la care oamenii nu mai scandau în acei ani, doar agitatorii. Se auzeau mai degrabă înregistrări de osanale din boxe uriașe. După partea oficială, urmau micii și berea, la bufete pregătite din timp. Tradiția, pentru bucureșteni, de 1 Mai, era mersul la Cernica. La ștrand și iarbă verde, bineînțeles. Să nu vă închipuiți că la mănăstire. Muzică populară dată la refuz, securiști și informatori la datorie. Și o mare de hârtii și sticle goale mai apoi, de care nu se ocupa nimeni vreme de săptămâni uneori. De lipsa toaletelor publice, nu se cade a mai aminti... O tradiție păstrată și ceva ani după 1990 de clasa muncitoare conservatoare. Lipsea, „pe nou”, doar mesajul „tovarășului” din presă.
Domn, libertate, țară
- Ce tablou…
- În fine, mi-a trebuit ceva timp să pricep vorbele tatălui meu, pe când eram copil, despre cum era perceput 1 Mai cu adevărat „în popor”. O ziaristă evreică, țin minte, publicase o carte - „Ceaușescu al României” - la Tel Aviv. Prin ’76-’77, cred. Tata, mirat, se prefăcea că e încântat de articolul din Scânteia ce vorbea despre noua apariție: „Ia uite, măi tată, încă o izbândă muncitorească de 1 Mai anul ăsta.... Să vedem pe 10 Mai ce-o mai fi”. Era îndrăgostit de 10 Mai, ziua independenței, a regalității. Îmi cânta adeseori „Și ne-a dat pe Vodă Carol/ Într-o zi de 10 Mai...Domn puternic țării noastre/ Libertate și Regat...”. Substituirea acestei mari sărbători cu cea de 1 Mai, amploarea căpătată de cea de pe urmă, a fost una nespus de dureroasă pentru români. Nu, generația părinților noștri n-a iubit ziua de 1 Mai...
- Semnificațiile acestor zile par să se fi estompat astăzi, puțini români cunoscându-le în amănunt. 1 Mai, de pildă, era sărbătorită încă de pe vremea lui Carol I. Ce mai înseamnă astăzi această sărbătoare, stimate domn, ce mai înseamnă dincolo de mici, bere și punte între zile libere?
- Românii, de 1 Mai, prăznuiau, în trecut, Armindenii. Puneau ramuri verzi la porți, mergeau la petreceri câmpenești. În această zi, la țară și în mahalalele orașelor, aveau loc felurite ritualuri de alungare a șerpilor și șopârlelor, prin aprinderea de focuri în curți, incantații ale femeilor, organizându-se chiar și ritualuri de ploaie. Se credea că de Armindeni se arată însuși împăratul șerpilor, că oricine lucrează de Armindeni/Irmindeni - Ziua Sfântului Proroc Ieremia - va fi mușcat de șarpe vara. Legătura s-a făcut ușor, prin urmare, cu ziua nelucrătoare de 1 Mai...
Armindenii uitați
- Interesant.
- Aceste tradiții existau și în vremea lui Carol I. Regele nu a transformat însă 1 Mai într-o sărbătoare oficială de stat. De „praznic” se ocupau mai mult gazete precum România Muncitoare în epocă. Regimul era unul conservator, însă tolerant cu manifestațiile socialiștilor, pe care le va supraveghea atent, mai ales după revoluția bolșevică din Răsărit. Comunismul, cum aminteați, a denaturat totul, românii uitând atât de obiceiurile și serbările de Armindeni, cât și de semnificațiile europene - mai puțin americane - din trecut ale zilei de 1 Mai, de petrecerile orășenești cuminți interbelice. Această zi a devenit, după 1990, pur și simplu, o zi liberă în plus, o zi de vacanță. Încercările PSM și PRM de a organiza festivități în cinstea ei vor fi unele cu rezultate destul de firave. Cred că dincolo de tradiționalul grătar nu s-ar mai putea vorbi de un viitor al zilei de 1 Mai la noi, după perioada comunistă.
- Cum veți petrece ziua de 1 Mai?
- Cum munca e sacră, nu ar trebui să ne atingem de ea... Măcar în această zi. Era o zicală, din preajma zile de 1 Mai de odinioară. Voi rămâne la București. Cel mai probabil, pentru a fi „în rândul lumii”, care se relaxează în această zi, voi citi. O lectură ceva mai ușoară. Am primit de curând o carte în rusește despre Simbolurile de credință în tălmăcirile slave. O analiză filologică. Urmăresc bătălia aceasta de trecere de la slavona bisericească la limbile slave moderne. O adevărată dramă pentru bulgari, sârbi, ruși etc. Slavona nu mai e înțeleasă în biserici, iar cuvintele din limbile de astăzi nu se pot plia liturgic pe vechile texte, având nu puține înțelesuri. Noi, românii, stăm bine la capitolul dat. Cu o limbă precisă, mlădioasă, înțeleasă de toți... O plimbare prin Cișmigiu - e la doi pași de casă -, pentru a adulmeca ceva din spiritul sărbătorii - chiar dacă una golită de sens astăzi, fără bannere roșii uriașe, cu înscrisuri precum „Trăiască 1 Mai, Ziua Internaţională a celor ce muncesc!” în centru -, va face și ea parte, socotesc, „din program”...
Primii care au cerut o zi de muncă de opt ore au fost australienii, pe 21 aprilie 1856. Din acele vremuri, această sărbătoare e un adevărat eveniment în Australia. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
În interbelic, 1 Mai însemna mai mult baluri și serbări câmpenești. Din 1939, la București, sărbătoarea va fi instrumentată propagandistic, cu marșuri de ovaționare a regelui Carol al II-lea. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Tradiția, pentru bucureșteni, de 1 Mai, era mersul la Cernica. La ștrand și iarbă verde, bineînțeles. Să nu vă închipuiți că la mănăstire. Muzică populară dată la refuz, securiști și informatori la datorie. Și o mare de hârtii și sticle goale mai apoi… De lipsa toaletelor publice, nu se cade a mai aminti. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Substituirea acestei mari sărbători (n.r. - 10 mai, ziua regalității) cu cea de 1 Mai, amploarea căpătată de cea de pe urmă, a fost una nespus de dureroasă pentru români. Nu, generația părinților noștri n-a iubit ziua de 1 Mai...
Românii, de 1 Mai, prăznuiau, în trecut, Armindenii. Puneau ramuri verzi la porți, mergeau la petreceri câmpenești. În această zi, la țară și în mahalalele orașelor, aveau loc felurite ritualuri de alungare a șerpilor și șopârlelor. - Gheorghiță Ciocioi
Se credea că de Armindeni se arată însuși împăratul șerpilor, că oricine lucrează de Armindeni/Irmindeni - Ziua Sfântului Proroc Ieremia - va fi mușcat de șarpe vara. Legătura s-a făcut ușor cu ziua nelucrătoare de 1 Mai... - Gheorghiță Ciocioi