Uneori, prea multă delicateţe, un exces de discreţie pot aduce dezavantaje. Cristi Chivu a dat dovadă mereu de un caracter curat ca un izvoraş de munte, şi-a pus inima-n palmă când s-a prezentat la naţională, a dat ce era mai bun în el pe teren, servind culorile roş galben albastre. Era căpitanul naţionalei, modelul de dăruire şi sacrificiu. Pe unde a evoluat în străinătate, la Ajax, la Roma, la Juventus a cules laude peste laude. La Ajax era căpitan, la Roma era mintea limpede din defensivă, la fel la Juventus, cu care a cucerit Liga Campionilor. Dar brusc, în 2008, neaşteptat Chivu se retrage din echipa naţională, argumentând că e timpul să lase jucători mai tineri să-i ia locul şi să se afirme. Apoi relativ prea devreme renunţă şi la fotbalul de perfomanţă, nu a mai semnat contracte, deşi cota lui valorică nu se pipernicise. Românii n-au primit bine aceste anunţuri nebănuite de retragere, deşi mai avea ceva ani de evoluat la cel mai înalt nivel. Şi au apărut critici la adresa lui Chivu, inclusiv reproşuri că nu s-a apucat de o altă meserie în perimetrul fotbalului unde a excelat, Cristi a preferat să stea mai mult în mijlocul familiei, cu soţia şi cele două fete. Surpriză, într-un interviu proaspăt, Chivu dezvăluie necunoscutele motive ale retragerii prea timpurii. Delicat şi puternic, Chivu nu s-a văitat, a ascuns gravele consecinţe ale accidentărilor asupra sănătăţii, un chin întins pe ani şi ani. Când, în partida cu Chievo, s-a ciocnit cap în cap cu un jucător italian, a suferit o fractură la cutia craniană şi norocul a fost că nu era departe de Milano, unde chirurgi foarte buni l-au salvat după o intervenţie complexă, de mare rafinament. “Când mi-am recăpătat conştienţa pe targă şi am dus mâna la cap să văd dacă sângerez, am înlemnit, în zona superioară tâmplei am simţit o gaură, nu mai exista os. Am pierdut şi acum sensibilitatea la degetele mâinii stângi, când bag mâna în buzunar nu deosebesc cheile de la maşină, de portofel, de batistă, trebuie să le privesc pentru a le preciza. Am avut accidentări şi la oasele labei piciorului, am fost operat de 4 ori şi nu s-a rezolvat necazul. Am solicitat medicilor măcar să pot umbla normal, nu mai puteam merge decât încălţat, nici în casă nu umblam desculţ. În partidele care au urmat accidentării la cutia craniană, după ce loveam mingea cu capul câteva secunde simţeam piciorul paralizat. Nu mai puteam continua să joc fotbal”. Chivu a fost primit de papă, a îndeplinit sarcinile de ambasador UNICEF, el trebuie să se pună în continuare în valoare ca manager în fotbalul mare.