Jurnalul.ro Ştiri Externe Surpriză în diplomația internațională. Un fost premier român, trimis special al ONU în Sahara de Vest

Surpriză în diplomația internațională. Un fost premier român, trimis special al ONU în Sahara de Vest

Fostul premier Petre Roman ar putea fi trimis special al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Sahara de Vest, potrivit presei din Algeria, care critică însă această decizie considerândul pe politicianul român pro-marocan.

De mulți ani, Algeria și Marocul își dispută această zonă, fostă colonie spaniolă.

Președintele general al ONU, Antonio Guterres, intenționează să-l numească pe politicianul român n în locul fostului președinte german, Horst Kohler, care și-a dat demisia în 2019.  Misiunea acestuia va fi restabilirea păcii în această zonă, fostă colonie spaniolă.

Petre Roman a făcut declarații publice considerate părtinitoare față de Maroc, iar numirea sa ar însemna favorizarea acestei țări .

”Este suficient să spunem că, dorind să-l numească pe Petre Roman ca trimis special pentru Sahara Occidentală, secretarul general al ONU vrea să încredințeze gestionarea conflictului din Sahara Occidentală unui aliat al Rabatului, ceea ce ar fi extrem de grav. Aceasta este ceea ce s-ar putea numi un conflict de interese”, arată presa algeriană. 

 

 

Subiecte în articol: petre roman Abu Anas Assaheebe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri