Moartea sa bizară - infectarea aortei cauzată de consumarea unor stridii - a lăsat un gol pe scena politică a României. Astăzi, cu prilejul împlinirii centenarului de la dispariția sa, vă propunem povestea unui Tache Ionescu altfel, un „Guriță de aur” îndrăgostit lulea.
Născut la Ploiești, la 13 octombrie 1858, într-o familie de negustori de cereale, Tache Ionescu a fost trecut în acte cu numele Dumitru Ioan. Apropiații îl alintau Dumitrache, Tache, de unde supranumele devenit legendă odată cu intrarea în politică. Mic copil, el a fost crescut, alături de ceilalți trei frați (Constantin, Toma - viitor chirurg de renume - și Victor) de frumoasa și inteligenta lor mamă, Eufrosina, rudă cu Ion Heliade Rădulescu. Scăpat din ghearele holerei la 5 ani, când o epidemie teribilă a bulversat Orașul aurului negru (1864), Tache a depășit apoi și șocul mutării la București, ocupând primul loc, ca bursier, la cursurile Liceului „Sfântul Sava”. Aici va absolvi și examenul de bacalaureat (cu cea mai mare notă), după care, impulsionat de ambiția tatălui, om energic și descurcăreț, va pleca în Franța, la Paris, unde va urma cu succes cursuri juridice (doctor în Drept, în 1881). În orașul cântat de Victor Hugo se va îndrăgosti prima oară Tache, la 21 de ani. Își va dărui inima unei amazoane britanice de 17 ani, Elisabeth (Bessie) Richards, o blondă subțire, amatoare de echitație, fată cu educație aleasă, dar strâmtorată financiar.
La 60 de ani s-a însurat cu o femeie cu 33 de ani mai tânără
Beat de fericire, junele plecat din Ploiești să cucerească lumea îi va cere mâna copilei cu ochi albaștri, dar familia se va opune, convinsă că băiatul lor ar merita o soție bogată, din înalta societate. Încăpățânat, Tache n-avea să cedeze, iar orgoliosul său părinte va rupe relațiile cu fiul răzvrătit, dezmoștenindu-l. Bessie și Tache s-au căsătorit la Brigthon, pe 13 noiembrie 1881, și și-au urmat destinul-pereche 35 de ani, când un accident stupid de călărie a curmat viața englezoaicei. Văduv la 60 de ani, fercheșul Tache n-a pierdut vremea. A cerut-o de nevastă pe Alexandra Olmazu, o femeie cu 33 de ani mai tânără, pe care o cunoscuse încă din 1916, la Iași, din vremea refugiului, când amândoi erau căsătoriți - el cu Bessie, ea cu dl Cordescu. Înamorat din nou până peste cap, avocatul o va lua la București pe noua lui soață, femeie delicată, educată în Franța. Nu se va bucura însă prea mult de farmecele Adinei, cum o alinta în intimitate, Tache fiind răpus în Italia în împrejurări cel puțin ciudate, după o cină la care consumase, se pare, stridii purtătoare ale unei bacterii mortale!
Material secundar 1, în continuare (cu foto 3)
I-a făcut zob pe liberali, apoi și-a cântat dragostea
La începutul anilor ’70, Eleonora Cofas, muzeografă la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, realiza un interviu de excepție cu fosta soție a lui Tache Ionescu, Adina. Dialogul (selectat audio și transcris de Silvia Iliescu) a păstrat și conținutul unei scrisori expediate de Tache Ionescu din Le Havre, la 1 august 1918, în ajunul traversării Canalului Mânecii dinspre Franța spre Albion. Să facem loc acestui document rar:
„Draga mea Adina,
Ţi-am trimes azi dimineaṭă o scrisoare de la Paris. Îṭi mai scriu ṣi de aci. M-am simṭit atât de obosit, dar mi-a trecut. Am vrut să dorm, dar n-am putut. Ieri noapte m-am culcat foarte târziu ṣi m-am deṣteptat la ora 5.
Călătoria a fost atât de frumoasă! Ţinutul acesta de pe malurile Senei este atât de frumos! De mult nu mai văzusem câmpii verzi, împădurite, câmpii din acelea în care de secole de-a rândul a lucrat civilizaṭia umană. Ah! Cum mi-a fost răpită bucuria acestui peisaj de ecoul de azi de dimineaṭă al mizerabililor de liberali! Ce bandă ignobilă! Eu am venit aci cu inima caldă ṣi gata de unire a tuturor românilor. Aceṣti mizerabili sunt incorigibili! Partidul lor, hoṭii lor, generalii lor compromiṣi, banda mizerabilă pe care încerc s-o civilizez de atâta timp ṣi nu reuṣesc! Dar aerul m-a readus la lucruri mari, la frumuseṭile eterne ṣi la adevărurile eterne.
Pe drum era un francez, un profesor care a fost fericit să afle că are a face cu mine. Am sosit aci după o oră, am luat masa, am privit marea ṣi-apoi aci, într-o cameră, la hotel, am corectat notele… […] ṣi le trimet la Paris. Nu mai este discursul meu, căci fusese prost stenografiat, dar este ceva pe aproape. Va apărea în La Roumanie ṣi tu îl vei citi cu plăcere.
Acuma este ora 6 ṣi îṭi scriu. Ceaiul este pe masa mea, Titulescu ṣi cu Marge stau într-un colṭ de vorbă, eu nu-i aud. Sunt cu totul lângă tine. Vom pleca la ora 8 după cină ṣi mâine la Londra. Dacă totul merge bine, vom ajunge între orele 11 dimineaṭa ṣi-ṭi voi telegrafia imediat. Sâmbătă mă duc la Drayton să duc flori pe mormântul femeii care a fost înaintaṣa ta, care m-a ajutat cum a putut în viaṭă, dar a cărei amintire nu se află ṣi nu se va afla niciodată între tine ṣi mine, în dragostea noastră. Te rog să fii sigură de aceasta! Când iubim suntem geloṣi sau mai curând îngrijoraṭi de orice, de trecut, de prezent, de viitor, de aerul care ne înconjoară, de vorbele pe care le pronunṭăm. Acestei griji, care este preṭul nedăruit al fericirii noastre, te rog tu să nu îl ai! Te iubesc, copilul meu drag, într-un fel atât de absolut, de complect! […] Acuma, când privesc la întregul meu trecut, prima dată când am trecut Canalul Mânecii pentru alt motiv decât s-o întâlnesc pe aceea care a murit ṣi când, în genunchi în faṭa ta, îṭi pun dinainte fără nicio rezervă, toată viaṭa mea, viaṭa mea întreagă, este un alt aspect al aceleiaṣi iubiri. Te iubesc ca femeie, ca soṭie, ca tovarăṣă, aṣa cum te-aṣ iubi ca mamă, dacă ne va fi dat. Nu am decât o grijă, o suferinṭă pe care caut s-o uit: dacă aṣ avea 10 ani mai puṭin, ca să sporesc cu atâta perioada fericită, cea mai fericită din viaṭa mea! Ştiu că tu îmi interzici această idee, s-o părăsim.
Iubito, n-am primit decât o singură scrisoare de la tine; înṭeleg: n-ai vrut să ai aerul de a te introduce între mine ṣi Drayton. Să nu ai gândul ăsta! Dacă ai fi aci, ṭi-aṣ cere să-mi alegi florile ṣi sunt sigur că ai face-o cu toată inima! Noi ne iubim mai presus de toate aceste lucruri. Eu, unul, n-am încetat să te iubesc nicio clipă ṣi sunt sigur că ṣi tu mă iubeṣti la fel! Să fim, draga mea, fericiṭi de iubirea noastră, nu le e dat tuturor această iubire! Să ne sprijinim greutăṭile vieṭii ar fi destul. Soarta noastră a vrut în aṣa fel încât pe mulṭi îi umbrim fără voia noastră. Să ne sprijinim unul pe altul! Eu găsesc, ṭi-o jur, în dragostea ta, toată răsplata vieṭii mele! Mi-ar ajunge fără nimic altceva. Aṣ lăsa ambiṭia ṣi gloria ca să trăiesc cu tine, numai noi doi, singuri ṣi simplu! Nu vom face asta. […] Vom avea ṣi o viaṭă foarte agitată, dar să ne cufundăm în dragostea noastră, să avem ṣi viaṭa noastră. Fără încetare, să fim fericiṭi! Dacă am făcut un bine în viaṭa mea, sunt plătit fiindcă te am pe tine! Tu eṣti iubita mea, tu eṣti viaṭa mea, tu eṣti speranṭa mea, tu eṣti răsplata mea. Dacă vreodată sunt nerăbdător, nervos sau cam brusc, iartă-mă, nu sunt decât un om. Un om care iubeṣte din toate puterile lui, un om care nu vrea decât un lucru: femeia lui să fie mulṭumită ṣi cât mai fericită cu putinṭă! Ah, Adina, Adina, cum vreau să mă aflu lângă tine ṣi iată că mă tot depărtez.
Descind la Hyde Park Hotel… Dacă vrei, telegrafiază-mi; dacă preferi, nu-mi scrie, cum vrei tu, dragă! Eu îṭi voi scrie în toate zilele, toate zilele! Ah, iubita mea, iubita mea! Ce sete mi-e de viaṭă, ce sete de fericire! Număr zilele, număr orele ṣi-ṭi spun, dragostea mea, pe curând ṣi te îmbrăṭiṣez cu toată puterea!
Iată, îṭi scriu ṣi mă simt mai bine, odihnit, alt om. Ce-ar fi dacă te-aṣ vedea? Dacă ṭi-aṣ vorbi?…”.
Orient - la parter, Occident - la etaj
Ion G. Duca, politicianul asasinat de Nicadori pe peronul gării din Sinaia (1933), a surprins în tușe colorate atmosfera din reședința lui Tache Ionescu (în timpul primei căsătorii): „Casa lui Take Ionescu, ce curiozitate și ce simbol! - nota Duca în jurnalul său, care va vedea lumina tiparului cu titlul Amintiri politice. Jos, camera de așteptare, intrarea, până și sufrageria ticsite de lumea cea mai neașteptată, diplomați cunoscuți, senatori respectabili, deputați grăbiți, ariviști de tot felul, clienți bogați, ziariști serioși sau lihniți, șantajiști de meserie, solicitatori de rând, văduve, orfani, bancheri, cămătari, femei suspecte, toată zgura politicianismului român. [...] Porțile Orientului în toată oroarea lor și, desigur, cel mai tipic colț al Bucureștilor antebelici. Sus, liniște și seninătate. D-na Bessie Ionescu, înconjurată de câteva englezoaice și de nenumărați câini, citind, cântând la pian și ocupându-se cu o britanică tenacitate de protecția animalelor. Occidentul în toată splendoarea lui, un colț al civilizației Angliei pripășit pe malurile Dâmboviței. O scară numai despărțea aceste două lumi, între care în realitate erau atâtea secole de credințe, de lupte și de vitregii deosebite”.
100 de ani se împlinesc pe 21 iunie 2022 de la moartea avocatului, ziaristului și politicianului Tache Ionescu
„Te iubesc, copilul meu drag, într-un fel atât de absolut, de complect!”, Tache Ionescu, într-o scrisoare adresată Adinei, a doua soție
„Nu am decât o grijă, o suferinṭă pe care caut s-o uit: dacă aṣ avea 10 ani mai puṭin, ca să sporesc cu atâta perioada fericită, cea mai fericită din viaṭa mea!”, Tache Ionescu, îndrăgostit lulea de o femeie cu 33 de ani mai tânără
„Ah, iubita mea, iubita mea! Ce sete mi-e de viaṭă, ce sete de fericire!”, Tache Ionescu, un politician iubăreț