Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tânărul care a provocat accidentul cu doi morți din Vrancea, plasat sub control judiciar

Tânărul care a provocat accidentul cu doi morți din Vrancea, plasat sub control judiciar

de Redacția Jurnalul    |   

Tânărul de 19 ani care a provocat marți seara un accident în județul Vrancea, în urma căruia două persoane au murit, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

„Față de tânărul în cauză a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a anunțat miercuri IPJ Vrancea.

Şoferul fusese reținut în cursul nopții.

Accidentul s-a produs marți seara pe DN 2, în localitatea Pufești, județul Vrancea, pe fondul neatenției șoferului, care se deplasa pe sensul de mers Focșani – Bacău, pe acostamentul consolidat și care a accidentat mortal un pieton ce se deplasa pe aceeași direcție, proiectându-l pe sensul de mers opus.

Șoferul și-a continuat deplasarea aproximativ 50 de metri, acroșând alte două persoane angajate în traversarea drumului pe marcajul pietonal, o femeie fiind accidentată mortal, iar bărbatul rănit grav.

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: tanar accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri